Barca se zbate undeva la zece puncte de Real, dar Messi și ai lui se încurajează și spun că vor lupta până la capăt. Catalanii au însă o altă problemă pe care trebuie să o rezolve urgent: contractul lui Guardiola. Pep dă semne că s-a săturat de acest subiect și pare agasat de insistența presei locale, dar și a șefilor, care încurajeaza presiunile asupra lui: „Încep să mă obosească aceste lucruri”, spune Pep.
„Problema contractului meu începe să mă obosească. Când vor fi noutăți, veți afla. Ianuarie a fost o lună dificilă, dar am rămas la un nivel bun. Am jucat într-un ritm bun în ultimul timp”, a declarat Guardiola.
Barca are azi meci extrem de greu la Madrid: merge pe terenul lui Atletico, revitalizată total de venirea lui Diego Simeone. Guardiola se teme și își avertizează echipa: „Falcao e cel mai bun atacant de careu din lume”
„Aproape totul s-a schimbat de la venirea lui Simeone. El are charismă și toți jucătorii muncesc pentru el. Nu e ușor să schimbi lucrurile la mijlocul sezonului, dar el și-a impus autoritatea în fața echipei. Trebuie să jucăm mai bine decât ei, dar mai ales să îl oprimim pe Falcao. Este cel mai bun atacant de careu din lume”, a mai declarat Guardiola
Antrenorul Barcei a driblat răspunsul la întrebarea zilei la Madrid: „Pleacă Mourinho? Ce efect va avea asupra Barcei?”
„Mourinho este foarte inteligent. Știe foarte bine ce este mai bine pentru el”, a încheiat Pep.
Barca joaca azi la Madrid. Atletico – Barca este LIVE SCORE pe www.prosport.ro, de la 22:30
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER