Dinamo va juca în premieră primul meci oficial din 2012 pe Național Arena. Pentru acest meci oficialii „câinilor” au închiriat 20 de mii de locuri din primul inel, iar prețurile biletelor au fost înjumătățite. Astfel că, un bilet la peluză va costa 5 lei, în timp ce unul la tribuna a doua va fi 10 lei.
Alexandru Curtean a fost prezent azi la vizita medicală și a vorbit despre meciul „câinilor” cu cei de la Gaz Metan Mediaș.
„Așteptăm meciul de campionat și sper să debutăm cu dreptul în meciul cu Gaz Metan. Îmi e dor de meciurile oficiale și le aștept cu mare interes. Am mai jucat sezonul ăsta împotriva celor de la Gaz Metan și ne-au bătut la Timișoara, au un joc foarte bun, ne va fi greu. Sper ca fanii să vină într-un număr cât mai mare și să ne susțină” a spus Alex Curtean în această dimineață la vizita medicală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER