Rapidiștii, fără 3 jucători importanți în meciul cu „U” Cluj:** „Sper să ne mobilizăm în retur și să câștigăm primul event din istorie”

Rapidiștii, fără 3 jucători importanți în meciul cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidul debutează în acest retur cu o partidă destul de dificilă, împotriva celor de la U Cluj, echipă ce s-a întărit destul de mult în perioada de iarnă.

Dănuț Coman este conștient de faptul că va fi un meci greu, mai ales că giuleștenii nu se pot baza pe Deac, Rui Duarte și Pavlovic, jucători suspendați pentru acest joc.

„Avem o stare foarte bună, e plăcut când știi că s-a terminat cu perioada de cantonament și amicale și începe campionatul. Ne-am dori să avem rezultate cât mai bune, dar e normal că începem returul cu un meci foarte greu, cu Universitatea Cluj, o echipă care se luptă pentru un loc de cupă europeană. Au făcut transferuri bune și au și un antrenor bun. La noi sunt jucători accidentați și suspendați. Rui Duarte, Deac și Pavlovic nu pot juca din cauza cartonașelor. Sunt trei jucători importanți, dar am mare încredere în colegii mei și sunt convins că vom face tot ce ține de noi pentru a câștiga acest meci”, a declarat Danuț Coman la Sport Total FM.

Portarul giuleștenilor spune că atmosfera de la echipă este foarte bună, iar acest lucru îi dă încredere că Rapidul poate realiza primul event din istorie.

„Atmosfera e foarte bună la nivelul lotului, jucătorii sunt încrezători. Suntem conștienți că va fi un retur foarte greu, dar trebuie să ne mobilizăm și poate reușim să câștigăm primul event din istoria Rapidului”, a mai spus portarul giuleștenilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alexia Eram iubește acum fără rețineri! BOMBA: l-ar fi avut pe dreapta de când era cu Mario Fresh
Alexia Eram iubește acum fără rețineri! BOMBA: l-ar fi avut pe dreapta de când era cu Mario Fresh
Vinicius Junior a făcut marele anunț, după hattrick-ul din Real Madrid – Borussia Dortmund: „Să n-aveți dubii!”
Vinicius Junior a făcut marele anunț, după hattrick-ul din Real Madrid – Borussia Dortmund: „Să n-aveți dubii!”
Raluca Pastramă aruncă bomba despre actuala soție a lui Pepe! Yasmine Ody era prietena ei când era căsătorită cu artistul: „Dormea cu mine în pat!”
Raluca Pastramă aruncă bomba despre actuala soție a lui Pepe! Yasmine Ody era prietena ei când era căsătorită cu artistul:…
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Scandal de proporţii după AEK Atena - PAOK! Poliţia greacă, pe urmele lui Răzvan Lucescu
Scandal de proporţii după AEK Atena - PAOK! Poliţia greacă, pe urmele lui Răzvan Lucescu
Iubita lui Ciprian Marica întoarce toate privirile | Cum arată Ioana Marcu, mama copiilor fostului fotbalist
Iubita lui Ciprian Marica întoarce toate privirile | Cum arată Ioana Marcu, mama copiilor fostului fotbalist
Imaginile care anunţă retragerea Simonei Halep din tenis!
Imaginile care anunţă retragerea Simonei Halep din tenis!
Scandal uriaş la Farul. Hagi şi Popescu, aproape de ruptură. Cei doi au avut o ceartă teribilă, iar preşedintele n-a mai venit la meciuri
Scandal uriaş la Farul. Hagi şi Popescu, aproape de ruptură. Cei doi au avut o ceartă teribilă, iar preşedintele n-a…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: Ai pe masă Moet, caviar, fructe de mare….. mie când îmi dai datoria? BULĂ:
BANCUL ZILEI. Ștrulă: Ai pe masă Moet, caviar, fructe de mare….. mie când îmi dai datoria? BULĂ:
Un medic din Mureş a refuzat să intervină la un pacient înecat cu mâncare, care a murit. Motivul şocant invocat
Un medic din Mureş a refuzat să intervină la un pacient înecat cu mâncare, care a murit. Motivul şocant invocat
Cel mai puternic telescop din lume a observat 5 MONȘTRI COSMICI
Cel mai puternic telescop din lume a observat 5 MONȘTRI COSMICI
Cât de frumoasă este soţia milionarului Victor Angelescu. Oana întoarce toate privirile
Cât de frumoasă este soţia milionarului Victor Angelescu. Oana întoarce toate privirile
Pepe, acuzații foarte grave la adresa Ralucăi Pastramă! Susține că ar consuma substanțe INTERZISE și are filmulețe cu ea când…
Pepe, acuzații foarte grave la adresa Ralucăi Pastramă! Susține că ar consuma substanțe INTERZISE și are filmulețe cu ea când…
România, o super-putere a UE. Anunț oficial la Guvern: O șansă istorică, nu o ratăm!
România, o super-putere a UE. Anunț oficial la Guvern: O șansă istorică, nu o ratăm!
Trecerea la ora de iarnă 2024: Cum, când și de ce se schimbă ora în România?
Trecerea la ora de iarnă 2024: Cum, când și de ce se schimbă ora în România?
Marica și prosopul, partea a doua! A comis-o cu soția lui Tamaș! S-a lăsat cu scandal și pumni în ușa camerei de hotel
Marica și prosopul, partea a doua! A comis-o cu soția lui Tamaș! S-a lăsat cu scandal și pumni în ușa…
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
CSM Oradea-FC Argeş Piteşti, duel românesc în FIBA Europe Cup
CSM Oradea-FC Argeş Piteşti, duel românesc în FIBA Europe Cup
2024: Ești obligat să semnalizezi când virezi pe un drum cu prioritate?
2024: Ești obligat să semnalizezi când virezi pe un drum cu prioritate?
O creatură marină care arată îngrozitor a băgat spaima în localnici. Ce este vietatea care pare „de pe altă lume”
O creatură marină care arată îngrozitor a băgat spaima în localnici. Ce este vietatea care pare „de pe altă lume”
×