Zoltan Ritli, fostul portar al Stelei, a trăit momente de groază săptămâna trecută, după ce fiul său Raul (16 ani) a fost bătut crunt în cantonamentul echipei Olimpia Satu Mare (liga a III-a) de către un coleg, Dan Gavrilescu (25 de ani).
La mijlocul săptămânii trecute, formația de Liga a III-a Olimpia Satu Mare s-a aflat în cantonament la Salonta pentru trei zile. Joi, 1 martie, după masa de prânz, atacantul Dan Gavrilescu l-a snopit în bătaie pe mijlocașul Raul Ritli. Totul a pornit în momentul în care Ritli jr. l-a refuzat pe medicul echipei, care i-a dus o porție de papanași. Văzând gestul, Gavrilescu, scandalagiu din fire, a exclamat: „Ce faci, copile?! Mănânci papanași?”. Raul a replicat tăios, iar până la bătaie nu a mai fost decât un pas. „Fiul meu s-a ales cu nasul rupt și cu mai multe contuzii la nivelul capului. Dacă eram pe fază, nu s-ar fi întâmplat așa ceva. Mâine (n.r. – azi) Raul va fi operat și cinci zile va sta în spital”, a spus Zoltan Ritili. Fostul portar a fost și el în cantonament, dar nu era de față în momentul incidentului.
Gavrilescu riscă excluderea!
Gavrilescu, care a fost dat afară de la Șimleul Silvaniei tot după o bătaie, a fugit din cantonamentul Olimpiei imediat după ce l-a lovit pe Ritli jr. și riscă să fie dat afară. „Efectiv a fugit de la echipă. Miercuri (n.r. – mâine) va avea loc Adunarea Generală a acționarilor și este posibil ca Gavrilescu să fie dat afară!”, a spus Ritli.
Zoltan Ritli va face azi plângere penală la poliție împotriva lui Dan Gavrilescu
Nu a fost nimic grav. Nu l-am bătut, a fost legitimă apărare Dan Gavrilescu, atacant Olimpia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER