Este considerat de mulți cel mai bun antrenor din lume, însă de la venirea la Real Madrid a reușit să câștige doar o Cupă a Spaniei. În acest sezon, portughezul poate câștiga titlu în Primera, având un avans de 10 puncte în fața rivalilor de la Barcelona.
Mourinho este în fața celui de-al 100-lea meci la Real Madrid și indiferent de rezultatul pe care îl va înregistra în deplasarea de la Betis Sevilla, portughezul va deveni cel mai bun antrenor din istoria Spaniei în primele 100 de partide disputate.
„The Special One” are un procentaj de 76,7% în ceea ce privește victoriile în primele 99 de partide din Spania, depășindu-l pe Guardiola, care are un procentaj de 70% de meciuri câștigate și Miguel Munoz, care se află la egalitate cu antrenorul Barcelonei.
Mourinho a câștigat 76 de meciuri, 13 le-a încheiat la egalitate și 10 le-a pierdut, având un golaveraj de 271 la 79. Cea mai categorică victorie pe teren propriu a fost un 8-0 administrat celor de la Levante (meci din Cupă disputat pe 22 decembrie 2010), iar în deplasarea de la Zaragoza madrilenii s-au impus cu 6-0 (28 august 2011). Cea mai drastică înfrângere a suferit-o în fața Barcelonei pe Camp Nou, scor 0-5 (29 noiembrie 2010).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER