Arsenal a fost la un pas să întoarcă rezultatul din partida tur cu AC Milan, la capătul unui meci spectaculos, încheiat cu scorul de 3-0 pentru „tunari”.
După acest joc Roberto Mancini a declarat că principala țintă a lui City este golgheterul lui Arsenal, Robin Van Persie, unul dintre cei mai în formă atacanți europeni ai momentului.
„Suntem interesați de toți jucătorii de valoare, dar nu doar noi. Cred că Van Persie este în acest moment unul dintre cei mai buni atacanți din Europa, alături de Ronaldo, Messi, Aguero și Balotelli. E un atacant fantastic, dar cred că va semna un nou contract cu Arsenal, pentru că nu cred că londonezii își permit să-l piardă. Dacă se va întâmpla acest lucru, atunci ar avea o mare problemă”.
Acest lucru i-a înfuriat pe oficialii lui Arsenal care au început să facă toate demersurile pentru a încerca să-l convingă pe olandez să semneze prelungirea contractului și să nu fie lăsat sub nicio formă la cei de la City.
În cazul în care Van Persie nu va dori prelungirea contractului, cei de la Arsenal ar dori să-l dea la Real Madrid în loc să-l vândă celor de la City, mai ales că și Jose Mourinho și-a arătat interesul pentru jucătorul olandez.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER