Mihai Pintilii a marcat golul doi al echipei sale, din penalty în minutul 83 și este de părere că arbitrajul lui Hațegan nu a fost unul echidistant.
Pintilii recunoaște totuși și valoarea adversarilor precizând că Pandurii a întâlnit o echipă puternică ce a avut nevoie de foarte puține ocazii pentru a marca.
„Au avut două ocazii și au marcat pe greșelile noastre. S-a văzut că sunt echipă mare. Noi a trebuit să ne creăm foarte multe ocazii pentru a marca de două ori. Părerea mea e că nu a fost roșu la Voiculeț, Kone trebuia eliminat mai demult, ăsta e arbitrajul. Nu cred că ei se așteptau să aibă un meci atât de greu. Domnul Grigoraș ne-a felicitat imediat după meci”, a declarat Pintilii la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER