Liderul Diviziei A la baschet masculin Gaz Metan Mediaș a învins miercuri, pe teren propriu, campioana „U” Mobitelco BT Cluj, scor 83-77 (38-34), în derby-ul etapei a 26-a, runda în care s-a înregistrat și primul triple-double al sezonului.
În primul sfert ambele echipe și-au disputat supremația pe tabelă, dar nu la diferențe mai mari de 2-3 puncte (10-7 și 14-16). După primele 10 minute, avantajul era de partea gazdelor, 20-18. Miza jocului între lider și campioană s-a simțit din ce în ce mai mult în sfertul secund, în care gazdele au mărit intensitatea jocului, detașându-se la 36-24 (min. 17). Ratările clujenilor au fost numeroase, dar aceștia au recuperat masiv în ultimele minute, astfel că la pauza mare diferența nu mai era așa de confortabilă pentru Gaz Metan Mediaș, 38-34.
La reluare, campioana a egalat, 38-38 și a preluat conducerea, 38-45, în doar patru minute, profitând de degringolada din apărarea medieșeană. Replica celor de la Gaz Metan nu a întârziat, ei revenind la conducere, 49-48 (min. 27), pentru ca la ultima pauză, scorul să fie egal, 54-54.
Ultimul sfert a fost la fel de disputat ca și cele trei precedente. Echilibrul s-a menținut, 56-56 (min. 32) și 66-66 (min. 37), tensiunea crescând și în tribune cu fiecare fază din meci. Gaz Metan a reușit să pună patru puncte în plus pe tabelă, 70-66, iar din acel moment gazdele nu au mai cedat, impunându-se în fața campioanei, cu 83-77, după un meci spectaculos.
Marcatori:
Gaz Metan Mediaș – Mitchell 28 puncte, Nicoară 12, Zigeranovici 12, Ivanovici 8, Dumitrescu 7, Tomeljak 6, Jucan 4, Moore 3, Drăgușin 3 „U” Mobitelco BT Cluj – Dykes 29 puncte, Mijovici 14, Lawrence 12, Paul 12, Krstanovici 10.
În devans s-a disputat meciul dintre Poli Iași-CSM Oradea 54-98, celelalte partide jucate miercuri înregistrând următoarele rezultate: CSU Ploiești-Dinamo București 66-130, BC Miercurea Ciuc-CSM București 98-99, BCM U Pitești-CSȘ Giurgiu 94-85, SCM U Craiova-BC Timișoara 73-82 și BC Mureș-CSU Atlassib Sibiu 87-82.
Performerul etapei a fost americanul de la CSU Atlassib Sibiu, Jaytonah Wisseh, care a reușit primul triple-double al sezonului masculin, în înfrângerea de la BC Mureș. Wisseh a încheiat cu un bilanț de 24 de puncte, 11 recuperări și 10 pase decisive.
După 26 de etape, clasamentul este condus de Gaz Metan Mediaș 42 puncte, urmată de BC Mureș, BC Timișoara și CSU Ploiești, toate cu câte 41.
Runda a 27-a a Diviziei A este programată la finalul săptămânii.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER