Este unul dintre cei mai curtați jucători ai momentului, Manchester United, Tottenham, Arsenal sau Real Madrid tatonând deja terenul pentru un transfer în vară.
În cursa pentru achiziționarea starului lui Lille, Eden Hazard, au intrat și șeicii de la Manchester City. Roberto Mancini a fost personal la ultimul joc al celor de la Lille, în victoria 4-0 cu Valenciennes, Hazard fiind și autorul primului gol al partidei.
Vizita lui Mancini vine la o săptămână după ce Sir Alex Ferguson a fost și el prezent special pentru a-l urmări pe belgianul de 21 de ani.
„Am știut că Roberto Mancini a fost prezent în tribună. Mi-a spus chiar antrenorul acest lucru. Nu m-am gândit la asta, am încercat să joc cât mai bine. Vom vedea ce va fi în viitor, deocamdată în acest sezon mă concentrez doar pentru Lille”, a spus Hazard pentru Canal+.
Belgianul declarase anterior că este flatat și de interesul celor de la Manchester United, după vizita făcută de Alex Ferguson.
40 de milioane de euro este clauza de reziliere a contractului lui Hazard
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER