Un fost Mister Univers, ediția 1952, ajuns duminică la venerabila vârstă de 100 de ani, regretă doar că nu l-a întâlnit pe un alt câștigător al concursului, actorul Arnold Schwarzenegger. Manohar Aich, din India, a trecut prin multe încercări în viață, incluzând o perioadă în închisoare, până să ajungă una dintre personalitățile lumii culturismului.
Copiii, nepoții și strănepoții lui Manohar Aich, care are doar 1.50 metri, s-au adunat duminică la reședința lui din Calcutta pentru a-l sărbători pe fostul Mister Univers, informează The Huffington Post.
Arătându-și mușchii și zâmbetul, Aich spune că abilitatea lui de a trata problemele, fără prea mari griji, și de a rămâne fericit când vremurile erau dificile, sunt secretele unei vieți lungi. Asta și o dietă simplă din lapte, fructe și legume, împreună cu orez, linte și pește l-au ținut sănătos.
Aich nu fumează și nu consumă alcool. „Nu am vrut niciodată ca ceva să pună mâna pe mine. A trebuit să mă lupt să câștig bani încă de când eram tânăr, dar oricare era situația, am rămas fericit”, a spus el.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER