„Mitică la pușcărie” mai grav ca „jigodie ordinară”?** Care e diferența între huliganii din tribune și babuinii de la TV? Cum a ajuns fotbalul o uriașă mizerie

  • Publicat:
  • Actualizat:

Care e diferența între Becali care o jignește în direct la televizor pe iubita lui Mihai Costea și babuinul care o înjură pe soția lui Dani Coman în tribuna din Giulești? Diferența e de audiență și de neaplicare a legii în favoarea primului eventual. E necesar, vital chiar să dispară cei care au transformat tribunele în cocină de porci. Dar la fel de vital e să dispară și cei care au transformat lojele, birourile, emisiunile TV în mizerii.

Ceea ce vedem în tribună este efectul. Cauza e în altă parte – faptul că unora li se permite orice de ani și ani de zile, ba chiar se râde la abjecțiile lor – nu cumva de aici se trage modelul? Nu cumva când îl vezi pe unul urlând, jignind, înjurând în direct la TV, fără nicio reținere și fără nicio consecință, pe un om care mai e și în topul bogaților, și în Parlamentul european, nu cumva atunci te gândești „dar eu de ce nu aș putea să fac la fel?” Sigur că o abjecție nu poate fi scuză pentru alta, dar nici un efect nu poate fi anulat fără a-i identifica și anula cauza.

„Mitică, la pușcărie” mai grav ca „jigodie ordinară”

Unde sunt cei care trebuie și au mijloacele să reacționeze? Unde sunt cei care pot aplica regulamentele pe care, vă vine să credeți sau nu, le au? De ce sunt ei deranjați doar de „Mitică, la pușcărie”, dar nu și de „Crăciunescu o jigodie ordinară” sau „Balaj, un hoț ungur”? De ce nu e interzis pe stadion și unul, și altul?

Cei care fac regulamentele acuză lipsa lor

Sigur, există explicația clasică „Becali n-are nicio funcție, nu-i putem face nimic”, pe baza căreia a și scăpat de amenzi de miliarde de lei, dictate doar pentru a salva aparențele. Dar Becali e doar un caz, nu singurul, și mi-e greu să cred că nu poate fi găsită o rezolvare corectă și pentru acesta. Se preferă însă varianta lipsei de mijloace, deși cei care o adoptă sunt taman cei care fac mijloacele!

Prejudiciu mai mare la conducători

Situația e gravă pentru că efectul declarațiilor publice este mult mai mare decât scandarea pe un stadion, iar o infracțiune se judecă și după prejudiciul creat. De ce a devenit grija principală interzicerea cuvântului „Jos” și a batistelor albe, dar „oligofren”, „javră”, „țigan”, „jigodie”, rostite aproape zilnic de oamenii de fotbal, nu stârnesc nicio reacție în rândul acelorași „judecători”? În realitate e vorba de un banal conflict de interese – cel care trebuie să judece, să sancționeze, este ales, votat, susținut, de ani de zile, de cel care trebuie judecat, sancționat.

În forma actuală de organizare, sistemul nu va mai funcționa niciodată corect. Nu va putea fi curățat, cu atât mai puțin de actuali conducători și creatori ai sistemului. De aceea mesajul este „Jos Mitică!” sau „Jos Nașu!”, dar ținta cu totul alta. Uneori poate au fost simpatici, alteori poate chiar au avut niște realizări. Dar am ajuns într-un stadiu de descompunere în lumea fotbalului, de disfuncționalitate evidentă, care nu mai poate fi îndreptată de actualul sistem, începând cu conducătorii lui.

Presa, vinovată de favorizarea infractorului

N-am să mă feresc să includ la categoria favorizarea infractorului și presa. Noi le-am pus la dispoziție platforma de comunicare, ne-am bucurat de audiența pe care o fac, iar acum, chiar dacă reducem mediatizarea unora – și așa se întâmplă! – efectul este mult mai dificil de anulat, decât de provocat.

Uneori probabil că nu filtrăm suficient ceea ce ajunge la public. Uneori poate că ne e mai aproape cămașa – mai ales astăzi, când supraviețuirea este cuvântul de bază în presă – și ne bucură audiența, în dauna modului în care este ea obținută. Nici asta nu se va schimba peste noapte, condițiile economice fiind un factor important împotrivă, concurența mult crescută la fel. Nici lumea fotbalului și conducătorii ei nu se vor schimba peste noapte. Dar avem obligația să încercăm, cei care încă mai credem în ceva, orice, dar curat să fie.

Becali m-a înjurat de mamă la modul cel mai ordinar posibil. Mama mea a murit în urmă cu un an
Ion Crăciunescu, președinte CCA

M-am certat și cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat
Gigi Becali, finanțator Steaua

Lucian LIPOVAN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic nimănui și…” Ce fac copiii regretatului afacerist
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic…
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Reguli la bloc 2024. Asociația de proprietari te obligă. Vei fi sancționat
Reguli la bloc 2024. Asociația de proprietari te obligă. Vei fi sancționat
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×