Dovada că Realul nu suportă presiunea!** O victorie a Barçei la Mallorca poate detona bomba pe Bernabeu

Dovada că Realul nu suportă presiunea!** O victorie a Barçei la Mallorca poate detona bomba pe Bernabeu
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ultima etapă din Primera, Barcelona s-a apropiat la șase puncte de liderul Real, care s-a împiedicat la Villarreal, și lupta devine din ce în ce mai aprigă.

Cele două rivale vor juca în această seară partide relativ ușoare la prima vedere, Barça se deplasează la Mallorca, ocupanta locului 12, în timp ce Realul primește vizita celor de la Real Sociedad, ocupanta locului 14.

Prima care va juca în această seară este Barcelona, de la ora 19:00, iar în eventualitatea unui rezultat pozitiv, presiunea se va muta pe umerii celor de la Real, care vor fi nevoiți să câștige pentru a păstra avansul de șase puncte.

În ultimele două etape, de fiecare dată, catalanii au jucat înaintea celor de la Real și au câștigat meciurile, iar presiunea pusă de aceștia nu le-a picat bine elevilor lui Mourinho, care nu au mai reușit să câștige niciuna din cele două partide.

Realul va juca și de această dată imediat după meciul Barcelonei, începând cu ora 21:00, iar un rezultat negativ, va încinge și mai mult lupta pentru tilu în Primera.

„Șase puncte sunt mai puține decât zece, dar încă sunt multe. Diferența este încă mare. Ce se va întâmpla dacă Real va câștiga toate meciurile de acum înainte? Din acest motiv spun că diferența încă nu înseamnă nimic. Am mai spus, titlul e pierdut”, a declarat Guardiola.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din gimnastică
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
”Nu ştiu ce să-i mai fac!”. Sorin Cârţu, scos din sărite de un jucător al Craiovei la meciul cu Rapid
”Nu ştiu ce să-i mai fac!”. Sorin Cârţu, scos din sărite de un jucător al Craiovei la meciul cu Rapid
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Un brăilean și-a ucis fratele pentru că nu i-a dat o datorie de 500 de lei. S-a îmbătat și i-a înfipt un briceag în inimă
Un brăilean și-a ucis fratele pentru că nu i-a dat o datorie de 500 de lei. S-a îmbătat și i-a…
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din  Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din Bacău și avea un copil,…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×