UPDATE: Gigi Becali a confirmat informația potrivit căreia Dinu Gheorghe este noul manager general al grupării din Ghencea. Deși inițial negase negocierile, patronul roș-albaștrilor dezvăluie că a procedat identic ca în cazul „Pârvulescu”, când negase orice implicare în parafarea mutării.
„Da, e adevărat, Dinu Gheorghe este noul manager general al Stelei! L-am luat, am negociat până acum, dar am reușit. El mergea să negocieze cu Copos și am avut inspirația să îl sun chiar cînd mergea spre Poiana Brașov. Mi-a spus că Steaua reprezintă apogeul carierei sale. I-am făcut Rapidului ce i-am făcut lui Dinamo cu Pârvulescu”, a spus Gigi Becali la gsptv.
Lovitură de teatru în Liga I. După ce a fost la un pas de a reveni în conducerea Rapidului, Dinu Gheorghe e dorit de Gigi Becali pentru postul de manager general al Stelei, iar un răspuns ferm va fi dat în cursul zilei de astăzi.
Contactat de ProSport, Dinu Gheorghe a infirmat discuțiile cu Gigi Becali. Totuși, surse din cadrul clubului Steaua au lăsat să se înțeleagă că o astfel de mutare nu e exclusă: „Dacă Dinu Gheorghe vine diseară la meci înseamnă că a semnat. Dacă nu, înseamnă că nu a semnat„
A fost dorit și de Astra Dinu Gheorge a fost în cărți și pentru preluarea Astrei, unde Ioan Niculae i-a garantat că poate veni la pachet cu Marius Șumudică.
„S-au întâmplat niște lucruri la Rapid azi, nu la echipă, în conducere, care m-au făcut să mă răzgândesc. 99 la sută nu mai vin la Rapid. Mâine (n.r. – luni) îi voi spune de ce lui George Copos. Din 50-50 cât era, acum mai e doar unu la sută”, spunea Dinu Gheorghe aseară, transmițându-i indirect lui Copos că i-a refuzat oferta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER