Gigi Becali a declarat azi că Mihai Stoica l-a sunat cu o săptămână în urmă și că acesta a revenit pentru a se bate la titlu. MM dezvăluie discuția avută cu patronul și cum a luat decizia de a reveni: „Eram la denstist, sub efectul anesteziei, și am avut o revelație”, a dezvăluit MM, care spune că s-a gândit chiar să lucreze cu Ilie Stan
„Steaua a jucat joi la Târgu Mureș, iar eu am trăit meciul ăla special. Stiți foarte bine că eram un contestatar al lui Ilie Stan. A doua zi după Târgu Mureș, am avut așa o pornire, am trăit altfel meciul, și l-am sunat pe Gigi. Nu mai vorbisem cu Gigi de vreo lună”
MM către Becali: „Știi ce m-am gândit, ar trebui să mă întorc! Mă, ești nebun, mi-a zis Gigi! Parcă e păcat, am contribuit și eu la echipa asta. Chiar cred că pot lucra și cu Ilie Stan, nu am nicio problemă! După vreo câtva timp, mi-am dat seama că va fi recepționat aiurea gestul meu. L-am sunat iar și i-am trimis un mesaj: cred că m-am grăbit, baftă multă! Gigi m-a sunat apoi și mi-a zis că am dreptate”, a declarat Mihai Stoica la Digi Sport, la Fanatik Show
„Eram la denstist, sub efectul anesteziei, și am avut o revelație”
„Stând pe scaun la dentist și, sub efectul anesteziei, am avut o revelație. Nu vă puteți imagina ce șoc a fost la mine în familie. Când eu spuneam că nu mai fac decât televiziune toată viața… Fiică-mea era cea mai bucuroasă, soția mi-a spus să mă gândesc. bine. Ieri dimineață am mers la Gigi pentru cu totul și cu totul alte lucruri. Nici nu știam că a plecat Ilie Stan de la Steaua, chiar dacă mă așteptam să fie niște probleme. A venit Mihai Stoichiță și a rămas uimit: te-ai întors și tu? Și am plecat știind că Dinu Gheorghe urmează să vină la Steaua”, a mai declarat MM Stoica.
„Dacă nu era oferta Stelei, în vară mergeam la altă echipă”
„Apoi m-a sunat Gigi și i-am spus că mă duc la dentist și că de acolo merg la emisiune. Gigi mi-a spus că ar fi bine să mă întorc acum. Gigi mi-a spus și de Mihai Stoichiță și am acceptat! Azi, la opt jumătate am fost la stadion. M-am întors pentru că am mare încredere în echipa asta, pentru că, chiar dacă acum pare o utopie să te gândești la titlu, totuși, și cu schimbarea asta, care poate să fie bună sau nu, am încredere că putem să ne batem cu șanse mari pentru titlu. Dacă nu era această ofertă a Stelei, probabil că din vară mergeam la altă echipă”, a mai spus Stoica
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER