Dincolo de lupta din teren, aseară, la Vaslui, a avut loc și un duel de la distanță al galeriilor. Cea gazdă a taxat din plin greșeala gramaticală dintr-un mesaj al fanilor giuleșteni adresat lui Dani Coman la meciul cu Ceahlăul (1-2). „Dani, FI tare, te vom înjura în continuare!” scria pe bannerul giuleștenilor, în timp ce moldovenii au replicat printr-un mesaj subtil arborat aseară: „Noi, FIII lui Ștefan cel Mare, te rugăm să FII tare, pentru a FI învingătoare”.
Grigorie, impecabil la penalty Rapidiștii au deschis scorul aseară dintr-un penalty obținut inteligent de Grigorie în minutul 71. Scăpat singur cu Borjan, giuleșteanul l-a driblat pe portarul vasluian și, profitând de reacția energică a acestuia, a plonjat în careu înaintea apariției contactului, lucru greu de sesizat însă în absența reluărilor TV! Henț în careu la Alexa? Vasluienii au cerut lovitură de la 11 metri la începutul celei de-a doua reprize, după ce Alexa a lovit un balon cu brațul drept. Conform regulilor jocului, lovitura de pedeapsă nu se impunea, pentru că mingea i-a ricoșat mijlocașului din picior, iar mișcarea mâinii era una naturală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER