Cei de la Rockstar Games au lansat cel de-al patrulea episod al seriei Max Payne 3 Design and Technology, primul dintr-o miniserie dedicată componentei multiplayer din viitorul Max Payne 3.
Pe lângă campania single player (în care fostul detectiv Max Payne este nevoit să o salveze pe Fabiana Branco, soția unui foarte bogat om de afaceri din Sao Paulo, Brazilia), Max Payne 3 introduce, pentru prima dată în cadrul seriei, multiplayer-ul online.
În secvențele video de mai jos sunt prezentate două moduri de joc: Gang Wars (mod bazat pe îndeplinirea de obiective, ce pot varia în funcție de deznodămândtul luptelor) și Payne Killer (doi jucători îi vor întruchipa pe Max Payne și pe partenerul acestuia, iar ceilalți vor încerca să-i elimine).
De asemenea, este explicată funcționalitatea Bullet Time în multiplayer: pentru a adapta această mecanică de joc în vederea utilizării online, vor fi încetinite doar mișcările jucătorilor aflați în câmpul vizual al personajului controlat.
Max Payne 3 va fi lansat în Europa pe 18 mai 2012 pentru PlayStation 3 și Xbox 360, versiunea de PC fiind așteptată pe 1 iunie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER