Într-un fotbal în care se rostogolesc milioane de euro, o sumă care abia sare de o sută de mii de euro n-ar trebui să fie totuși un capăt de țară. Pentru Gică Popescu însă e. Nu poate decât să te pleoștească o știre precum cea venită dinspre ANAF care anunța că s-s pus sechestru pe autocarul școlii de fotbal a fostului internațional pentru o datorie mai veche la fisc. De unde se vede că dacă impozitul din vânzări de tinere vlăstare a sărit către o sută de mii de euro înseamnă că i-a mers bine școlii de fotbal din Bănie. N-a fost doar obligația unuia care nu și-a uitat rădăcinile. A fost o afacere. Iată, profitabilă. Știrea cu pricina îi tuflește pe toți cei care au văzut în Gică Popescu contravarianta forte la jilțul lui Mircea Sandu. Acum Gică Popescu nu mai pare altfel, chiar atât de diferit de Nașul, lasă tristețea că s-a rătăcit de cel care trăise o viață de fotbalist afară, în campionate muc și sfârc, și care se ghida după principiile sănătoase care guvernează Barca ori PSV. Azi, Gică Popescu pare mai degrabă o replică a lui Mircea Sandu. Cum l-au tot povățuit mereu Nașul și Mitică, a luat-o de jos. Cu o miză măruntă: Chindia Târgoviște, o posibilă explicație a reculului. Vreme în urmă, când tot blestemul impozitelor bine dosite de ochii fiscului a declanșat procesul lălăit până în zilele noastre al transferurilor, Gică Popescu a lăsat impresia că e doar un paravan în spatele căruia Giovani Becali își face mendrele. Era șeful firmei de impresariat doar cu numele. Plutea parcă, nu se cobora printre luptele de stradă de tip Chicago ’30 ale lui Giovani pentru o semnătură, pentru un transfer, din când în când mai făcea pe cărăușul unei valize doldora de bani de la Stambul. Gică Popescu a dat atunci senzația că s-a scuturat degrabă și că nu vrea să-și murdărească imaginea, motiv pentru care s-a și lepădat de firma fraților Becali. Nu dorea să se murdărescă, dar tot uitase să plătească și un impozit de 4-5oo de mii de dolari. A acoperit datoria către fisc pozând angelic, dar dacă nu izbucnea scandalul rămânea cu banii, nu? Amnezie. 500 de mii atunci, o sută de mii acum…
Unii ar pune la bătaie milioane de euro numai să-l vadă dus pe Mircea Sandu. Pentru doar o sută de mii de euro – pe care tot o va achita pentru că, vorba bancului, de taxe, de fisc și de madam Tatoiu nu scapi niciodată – Gică Popescu și-a vârât de unul singur o pietricică în pantof care-l va sâcâi într-o cursă de anduranță. Dacă obiectivul inițial a mai rămas în picioare, bineînțeles. Sau cooptarea în echipa Nașului – pe care n-a dezlegat-o încă nimeni – i-a remodelat țintele?!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER