Vaslui contra CFR se poate rezuma și altfel decât un meci între lider și o urmăritoare. Mai concret, se poate scrie fără a greși cu ceva că, de fapt, e o luptă între Adrian Porumboiu și Arpad Paszkany. 115-120 de milioane de euro avere contra 90 – 100 de milioane de euro. Agricultură versus imobiliare. Trecutul și prezentul dureros al arbitrajului.
Dacă citeai acum câțiva ani pe etapă că urmează Vaslui – CFR Cluj mai că îți venea să-ți faci alt program. Acum, nu mai e chiar așa. Din 2004 și până în prezent, ardelenii au investit constant, în stadion, jucători și salarii, și au bifat deja șapte trofee interne (două titluri, trei cupe și două supercupe). Plus două prezențe în grupele Champions League! Adică au contat! Contestați ori nu, cei de la CFR scot cifrele în față. E adevărat că la capitolul puncte în Ligă, Urziceniul i-a surclasat, însă senzația lucrului meticulos, bine făcut, chiar dacă a fost contestat de cele mai multe ori, rămâne. De aici poate și ambiția lui Porumboiu de a scoate la suprafață o echipă anonimă, născută din propria ambiție și hrănită cu banii din propriul buzunar. Cel puțin în ultimele două sezoane, Vasluiul a arătat că poate pe teren, dar și în culise, că nu se face de râs în Europa și că poate aspira fără probleme la titlu. Rezumând un pic, e ca și cum două multinaționale se întâlnesc într-un meci al orgoliilor din industrie. Fiecare pare că are temele făcute, că nu poate fi surprinsă cu nimic. Până la meci, însă, vă invităm să priviți cifrele celor două echipe patronate de doi dintre cei mai influenți oameni ai României! Și da, ei chiar vin din provincie! Acolo de unde, în fotbal cel puțin, se dă ora exactă de ani buni!
Trofee CFR Cluj Titlul: 2008, 2010 Cupa României: 2008, 2009, 2010 Supercupa României: 2009, 2010
Vaslui în CUPA ROMÂNIEI 2005-06: optimi; 2006-07: „16”-imi; 2008-09: semifinale; 2009-10: finala; 2010-11: „16”-imi
Participări în cupele europene
CFR CLUJ
2005: Cupa Uefa Intertoto – finalistă 2007/2008: Cupa UEFA – eliminată în turul 2 preliminar de Anorthosis Famagusta 2008/2009: Liga Campionilor: locul 4 în grupa A (alături de Chelsea, Roma și Bordeaux). A făcut 4 puncte, victorie la Roma și remiză acasă cu Chelsea, în primele 2 meciuri ale grupei 2009/2010: Europa League: locul 4 în grupa K (alături de PSV, Sparta Praga și FK Copenhaga). A făcut 3 puncte, în primul meci, acasă, victorie cu Copenhaga. A ajuns în grupe după ce a trecut de FC Sarajevo 2010/2011: Liga Campionilor: locul 4 în grupa E (alături de Roma, Bayern și Basel). A făcut 4 puncte, victorie acasă cu Basel în primul meci, egal acasă cu Roma, în ultimul meci
FC VASLUI
4 participări are FC Vaslui în cupele europene. Bilanț general: 20 meciuri, 6 victorii, 8 egaluri, 6 înfrângeri, 18-20, 20 puncte
2008/2009: eliminată în turul 1 al Cupei UEFA; 2009/2010: eliminată în play-off-ul Europa League; 2010/2011: eliminată în turul 1 al Europa League; 2011/2012: eliminată din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor si apoi eliminată în faza grupelor Europa League.
Clasamentul ultimei participări în Europa League: 1. Sporting 6 – 4 – 0 – 2 8-4 12 pct 2. Lazio 6 – 2 – 3 – 1 7-5 9 pct 3. FC Vaslui 6 – 1 – 3 – 2 5-8 6 pct 4. Zürich 6 – 1 – 2 – 3 5-8 5 pct
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER