Sir Alex Ferguson a lansat mai mulți fotbaliști de-a lungul carierei sale fabuloase, iar fiecare părere a sa legată de perspective este în mod clar una avizată. De aceea, presa spaniolă s-a entuziasmat imediat după ce a auzit declarația scoțianului referitoare la orizontul de creștere al argentinianului Lionel Messi.
„Jucătorii cresc și încep să se maturizeze de abia de la vârsta de 25 de ani. Am văzut asta în cazurile lui Cristiano Ronaldo, Rooney și al altora. Totuși, Messi nu a ajuns încă la această vârstă, mi-e teamă să mă gândesc ce ar putea face în continuare, dacă el are doar 24 de ani acum și joacă așa”, a spus Ferguson.
Cea mai mare temere a managerului lui Manchester United este aceea că în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat, argentinianul ar putea ajunge în Premier League, la una dintre rivalele Chelsea sau Manchester City, echipe pentru care banii nu sunt o problemă și care ar da oricât pentru a-l cumpăra de la Barcelona pe cel mai bun fotbalist al lumii, chiar dacă acesta a declarat în mai multe rânduri că nu se grăbește să plece din Catalunia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER