Mobilizare generală la Poli! Alex Popovici:** „Veniți la meci, să arătăm că Timișoara nu moare!”

Redactor:
Radu Faur
Mobilizare generală la Poli! Alex Popovici:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Galeria lui Poli a început o campanie de promovare a meciului Poli Timișoara – Gloria Bistrița, care va avea loc mâine, la ora 19.

Fanii au lipit 700 de afișe în oraș și au transmis prin intermediul internetului un mesaj de mobilizare pentru timișoreni: să vină să îi încurajeze pe fotbaliștii lui Poli. Să le arate că au pentru cine să joace, chiar dacă sunt pe primul loc și li s-a interzis să promoveze în prima ligă.

„Să le dăm o palmă!”

Alex Popovici este timișorean, are 23 de ani și a făcut primele antrenamente cu echipa mare a lui Poli în urmă cu șapte ani. În returul actualei ediții de Liga a II-a a ajuns în sfârșit titular la echipa lui de suflet și a reușit să și marcheze de trei ori în ultimele două partide. Atacantul înțelege mai bine ca unii dintre colegii săi de ce este important ca suporterii să umple mâine stadionul. „Eu am copilărit la cinci metri de stadion și sunt de mic lângă Poli. Am șapte-opt ani de când am trecut de la juniori la echipa mare și, din momentul în care am semnat primul meu contract, mi-am dorit să joc, să mă aplaude lumea pe acest stadion și să îmi cânte numele. Nu m-am gândit niciodată că vom ajunge în situația asta. Sunt trist, mai ales că acum am reușit în sfârșit să joc și eu mai mult și e incertitudine totală. Dacă ar fi stadionul plin, am da o palmă celor care nu au fost alături de noi. Eu îmi doresc enorm să fie stadionul plin și lumea să cânte. Să vină cât mai multă lume, să dăm dovadă că Timișoara nu moare. Obligatoriu înainte!”, a declarat Popovici.

„Nu vreau să cred că s-a terminat”

Discursul emoționant al lui Popovici nu s-a terminat aici. „A venit momentul să ne desprindem, în sfârșit, în clasament, să ne distanțăm la trei puncte de Bistrița. Vom da totul pe teren și vom uita de toate problemele care sunt în vestiar și în club în acest moment. Cu siguranță vom ieși învingători și sunt așa sigur pe mine pentru că mă bazez pe grupul care e în vestiar, băieții care vor acest lucru. Cei mai mulți dintre noi ne cunoaștem de șașe-șapte ani de zile și adevăratele caractere la un moment greu ca acesta ies la iveală. Tot timpul am jucat de plăcere, dar acum este un motiv în plus să o facem. Eu încă mai sper și nu vreau să mă gândesc că totul s-a terminat. Chiar dacă voi îmi spuneți că nu am luat licența, eu nu vreau să cred că s-a terminat până nu văd ceva oficial”, a afirmat fotbalistul timișorean.

Fanii îl vor căpitan

Popovici și-a demonstrat în mai multe rânduri atașamentul față de club, iar suporterii îl apreciază pentru asta. „M-am trezit de dimineață și am văzut pe facebook că mi-a scris un fan să îi spun lui Velcea să mă pună căpitan, măcar la meciul cu Bistrița. M-a emoționat foarte tare acest moment”, a dezvăluit atacantul timișorean.

Velcea: „Jucătorii mei au caracter”

Antrenorul lui Poli este convins că Scutaru, Popovici, Goga și ceilalți jucători își vor respecta meseria mâine seară. „Îmi doresc ca meciul de mâine seară să fie tratat la fel de serios ca în toate cele trei meciuri de când a început returul și sunt convins că va fi așa. Cel mai important lucru e să ne vedem de ce avem de făcut și să ne consolidăm prima poziție. Va fi un meci în care vom juca fotbal. Asta este meseria pe care ne-am ales-o, indiferent că trecem printr-o situație grea sau nu, că e stabilitate sau nu. Jucătorii mei dau dovadă de caracter, sunt fotbaliști care își văd de jocul lor, iar de destinele acestui club are cine să se ocupe, nu fotbaliștii”, a declarat Vali Velcea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×