Comitetul Executiv a hotărât că arbitrii străini n-au ce să caute, dar pot să vină. În sensul că, dacă două cluburi țin neapărat, îi pot chema. Pun prinsoare un fluier înfundat contra un fanion ferfeniță că singurul meci în care ambele echipe vor dori sprijinul străinătății va fi Steaua – Vaslui. În rest, la orice altă partidă, una dintre partenerele de întrecere va găsi un motiv în plus față de cealaltă să-și dorească sprijinul unui arbitraj românesc. Când am spus sprijin, n-am folosit un cuvânt la întâmplare.
Problema nu e că vin sau nu arbitri din străinătate. Revoltător este cum se votează în Comitetul Executiv. Decizia de joi a fost luată cu 4 sau 5 abțineri, adică o treime din membrii forului n-au avut nici o opinie. Nici că da, nici că nu, nimic! Situație în care ajung 5 voturi din 15 pentru a se lua o decizie, pentru că restul lumii n-are chef să se bage într-o chestiune atât de delicată.
Dacă acest Comitet Executiv e alcătuit din oameni făcuți să se abțină, atunci să fie dizolvat și să se aleagă altul, format din persoane care-și asumă deciziile. Cei care au pătruns joi în sală sunt indivizi care și-au făcut lobby electoral ca să fie aleși de diviziile lor, sunt cetățeni care și-au dorit să facă parte din Comitet. Iar acum, intrați în posesia respectivei demnități, bat drumul până la Federație, li se decontează cheltuielile, li se plătește îndemnizația de ședință, pentru ca ei să se abțină. Apoi se întorc acasă, în seria lor de ligă inferioară, unde se plimbă țanțoși, ce mari legiuitori ai fotbalului sunt ei și cum trebuie să le tremure de frică adversarii, arbitrii și observatorii.
Nicio deosebire între fotbal și politică! Aleșii C. Ex. sunt aidoma acelor aleși ai neamului care n-au propus în ani de zile un paragraf de lege, în schimb și-au sugrumat județele, și-au înflorit afacerile din teritoriu, iar în pauzele lungi și dese au fost la Spa pe banii alegătorilor. Chiar, când sunt viitoarele alegeri?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER