Finala a rămas doar un vis!** Gyor-Oltchim 31-23! Fetele lui Voina au ratat calificarea în ultimul act! Transmite-le un mesaj

Redactor:
Marius Hutu
Finala a rămas doar un vis!** Gyor-Oltchim 31-23! Fetele lui Voina au ratat calificarea în ultimul act! Transmite-le un mesaj
  • Publicat:
  • Actualizat:

Se spune că o minune nu ține decât trei zile. La Vâlcea, minunea a ținut o săptămână, până la returul semifinalei de Champions League, cu Gyor. Oltchim nu a mai repetat evoluția istorică din tur, când s-a impus cu 35-31, iar sâmbătă, la Veszprem, a pierdut returul cu 31-23, dar și calificarea în finala competiției.

Semifinala Oltchim – Gyor s-a încheiat oarecum previzibil, chiar dacă după 60 de minute fanii campioanei României au sperat că toate calculele hârtiei vor fi răsturnate. Și au avut toate motivele să creadă că Oltchim poate juca a doua finală de Champions League în trei ani, după cum s-a prezentat Vâlcea în tur. Numai că la Veszprem s-a scris o altă istorie.

Gyor a jucat în opt!

Oltchim a întâlnit în Ungaria o fiară rănită după tot ce a pătimit Gyor în tur, motiv pentru gazde să nu mai neglijeze niciun aspect. Trupa lui Bohn a arătat încă de la început că știe ce vrea, a înscris numai 12 jucătoare pe foaia de joc și a folosit doar 8 (!), semn că nu a mai fost loc de niciun experiment, a lovit cu pumni și goluri timp de 60 de minute. După 20 de minute ceva mai echilibrate, formația maghiară a condus permanent la o diferență de cel puțin cinci goluri.

Vâlcea fără apărare

În schimb, Vâlcea nu a mai avut aceeași răutate din tur, dar nici apărarea care a făcut diferența în partea secundă. Oltchim a cedat ușor mai ales în primele 30 minute, când Gyor a înscris de 19 ori. Portarul Talida Tolnai nu și-a ajutat prea mult echipa. Schimbările din defensivă au apărut în partea a doua, Huțupan, Vetkova sau Nechita, care a scos-o din joc pe Amorim, aducând un plus, dar insuficient pentru a reface diferența de la pauză:
19-12. «Răul» s-a produs în prima repriză.

Atac fără idei

În atac, Oltchim nu a prea a avut idei, având dificultăți în a exploata și momentele de superioritate numerică. Statistic vorbind, când Vâlcea ar fi trebuit să forțeze o nouă revenire, în partea secundă, a marcat doar de șase ori din atacuri poziționale. Meritul a aparținut și defensivei maghiare, care într-o săptămână a găsit cum să blocheze Oltchimul.

„Au făcut totul pentru Gyor”

Rar ne-a fost dat să-l vedem pe Radu Voina furios, așa cum s-a întâmplat după jocul de la Veszprem. Cunoscut ca un personaj foarte calm, care nu prea se exteriorizează, antrenorul Oltchimului a izbucnit după partida pierdută de Oltchim, îndreptându-și tirul către arbitri: „Gyor a fost mai mereu în superioritate numerică, și când am fost egali pe teren. Acești doi arbitri francezi au clasă pentru o semifinală de Champions League și au făcut totul pentru a duce echipa Gyorului spre calificare”. Cât privește jocul echipei, Voina a susținut că Oltchim nu a mai dovedit aceeași solidaritate ca și în partida tur.

Nu mai vreau să aud că avem obiectiv finală, vreau să câștig trofeul Champions League. Nu-mi place Gorbicz, pentru mine, cea mai bună handbalistă din lume este Cristina Neagu
Patricia Vizitiu, inter Oltchim

Arbitrii ne-au băgat de multe ori în prepasiv, mult prea devreme. Eram obligați să aruncăm în orice condiții la poartă
Radu Voina


Min. 60 Nechita marchează ultimul gol al meciului

Min. 60 Gorbicz înscrie încă o dată de la 7 metri

Min. 58 Marchează și Loke

Min. 58 Gorbicz marchează

Min. 57 Oltchim înscrie cu noroc

Min. 56 Kovacics înscrie pe contraatac

Min. 55 Amorim înscrie

Min. 53 Băbeanu marchează de la 7 metri

Min. 51 TIME OUT cerut de Radu Voina

Min. 51 Gorbicz înscrie

Min. 50 Kovacics înscrie

Min. 49 Oltchim reduce din diferență

Min. 48 Brădeanu aruncă pe colțul lung și înscrie

Min. 47 Vetkova înscrie

Min. 45 Gorbicz marchează de la 7 metri

Min. 43 Lekic înscrie

Min. 43 Ada Nechita marchează din nou pe contraatac

Min. 39 Oana Manea reduce din diferență

Min. 38 Gorbicz marchează din nou de la 7 metri

Min. 38 Loke obține eliminare la Brădeanu și lovitură de la 7 metri

Min. 37 Nechita înscrie pe contraatac

Min. 37 Meiroșu înscrie un gol superb

Min. 35 Lekic, eliminată, pentru un blocaj la Vizitiu

Min. 34 Brădeanu aruncă, mingea lovește bara

Min. 32 Gorbicz inscrie din nou de la 7 metri

Min. 31 A început repriza a doua


Final de primă repriză! Oltchim a început mai bine meciul, dar după 30 de minute scorul este de 19-12 pentru formația gazdă!

Min. 30 Amorim trage sub transversală

Min. 29 Loke marchează!

Min. 29 TIME OUT cerut și de antrenorul Gyor-ului

Min. 26 Managarova înscrie cu o „boltă”

Min. 26 TIME OUT cerut de Radu Voina

Min. 26 Gorbicz înscrie pe colțuș scurt

Min. 25 Amorim înscrie, Brădeanu este eliminată

Min. 23 Oana Manea înscrie și Gyor este în inferioritate

Min. 22 Gorbicz înscrie

Min. 21 Gyor reface imediat diferenta

Min. 21 Ozel înscrie

Min. 20 Gorbicz înscrie de la 7 metri

Min. 19 Loke trimite pe colțul lung și înscrie

Min. 19 Managarova înscrie pe contraatac

Min. 18 Oana Manea înscrie și Amorim este eliminată

Min. 18 Gyor se distanțează după golul lui Loke

Min. 16 Amorim înscrie și Managarova este eliminată

Min. 15 Gyor înscrie, iar Ozel primește 2 minute – eliminare

Min. 14 Gorbicz înscrie din 7 metri

Min. 12 Lekic marchează

Min. 12 Meiroșu egalează!

Min. 11 Tolnai are o paradă fantastică și menține scorul

Min. 11 Managarova înscrie după ce Ozel fusese blocată

Min. 10 Amorim înscrie

Min. 9 Elisei marchează și ea

Min. 9 Gyor înscrie din nou!

Min. 8 Băbeanu marchează din 7 metri

Min. 7 Gorbicz marchează din nou!

Min. 6 Pentru prima dată în acest meci gazdele preiau conducerea! Gorbicz înscrie

Min. 5 Lekic înscrie și egalează!

Min. 4 Ozel înscrie!

Min. 4 Gyor egalează!

Min. 2 Băbeanu ratează o lovitură de la 7 metri

Min. 1 Amorim aruncă pe lângă poartă!

Min. 1 Gyor are primul atac!


UPDATE 16:30 Supoterii celor două formații au băut bere la statuia lui Marian Cozma înainte de meci. La intrarea în sală a vâlcencelor, suporterii le-au întâmpinat cu un banner „Oltchim, te iubim, învingeți pentru noi”.

De partea cealaltă, fanii maghiari le-au cerut handbalistelor gazdă să dea totul în acest meci. Sunt peste 4000 de spectatori în sală, iar galeriile se întrec în tribune.

Oltchim cu „Napoleon” la meci! Un suporter îmbrăcat precum celebrul personaj istoric și-a făcut apariția în galeria română.


UPDATE 16:05 60 de minute mai desparte România de a juca în acest an în două finale europene, Oltchim în Liga Campionilor și HC Zalău în Cupa EHF. Ultima dată s-a întâmplat în 1989, când Știința Bacău juca finala Cupei Cupelor, iar Oltchim câștiga Cupa IHF.


UPDATE 15:53 Gyor are la dispoziție pentru meciul cu Oltchim doar 12 jucătoare. Pentru campioana României va juca și Marija Jovanovic, în ciuda faptului că resimte dureri la brațul de aruncare. Muntenegreanca va evolua cu un bandaj pe umăr.Pentru Oltchim nu au prins lotul Smedescu și Farcău.

Oltchim va juca în următoarea distribuție în această seară: Huțupan, Knezovic, Tolnai – portari; Băbeanu, Curea, Managarova, Nechita, Ardean, Meiroșu, Vetkova, Chirilă, Manea, Ozel, Brădeanu, Vizitiu, Jovanovic


UPDATE 15:47 Peste 300 de suporteri ai Oltchimului au ajuns la Veszprem cu cel puțin două ore înainte de meci.Înainte de a intra în Arena Veszprem, fanii vâlceni au depus coroane de flori la statuta lui Marian Cozma, care este amplasat în imediata vecinătate a sălii și-au i-au scandat: „Te vom iubi mereu”

De asemenea, susținătorii campioanei României au depus lumânări la căpătâiul statuii.


Au mai rămas mai puțin de două ore până la marele meci care o poate duce pe Oltchim în finala Ligii Campionilor. ProSport te ține la curent cu toate detaliile din lotul vâlcencelor, înainte de partida cu Gyor.

CITEȘTE ȘI

Au sărit scântei la Veszprem! Meiroșu le-a dat emoții tuturor

Mărunțișuri pentru o semifinală! 57.500 de euro este suma pe care o primește Oltchim de la EHF pentru parcursul de până acum

Strada durerii! Nici discoteca în fața căreia a fost ucis Cozma nu mai vrea să păstreze coșmarul din februarie 2009

Știința upgradată! Oltchim este pe urmele primei echipe din România care a câștigat trofeul Ligii Campionilor, în 1961

Oana Manea fierbe înainte de meci. La ultimul antrenament s-a pregătit ca și cum ar fi o partidă oficială, iar după ședința tehnică și-a propus să însuflețeze echipa prin câteva mesaje de încurajare înaintea partidei de azi.

Cum apreciezi șansele de calificare?
Nu trebuie să ne gândim la cele patru goluri avantaj din meciul tur. Vom juca și la Veszprem la victorie, iar dacă vom repeta evoluția bună din repriza secundă a meciului tur, avem șanse bune să ne impunem și în retur.

Vă temeți de atmosfera care vă așteaptă aici?
Nu ne sperie, din contră, o să ne motiveze. Oricum, nu contează atmosfera într-un meci, ci bătălia din teren.

Ești căpitanul echipei, cum le motiveze pe fete înainte de joc?
O să le adun și am să le vorbesc. Îmi place să fac acest lucru, să le dau zvâcul de care au nevoie înaintea unui asemenea partide.

Crezi că mai e posibil să se înscrie 66 de goluri și în retur?
Foarte greu, baza va fi în apărare, atât pentru Györ, dar și pentru Oltchim.

Poate fi anul Oltchimului în Liga Campionilor?
Nu vreau să mă hazardez în declarații, să ne batem noi cu pumnii în piept înainte de a parcurge niște etape.

Avantajul din tur sau puterea de luptă a Luminiței Huțupan‑Dinu ne fac să credem într-o calificare a Oltchimului

Oltchim și Györ vor da azi bătălia decesivă pentru calificarea în finala Ligii Campionilor, după ce, în urmă cu o săptămână, campioana României a câștigat primul episod la patru goluri, scor 35-31.

Sunt suficiente cele patru goluri pentru ca Vâlcea să se califice? Va fi un galop al trupei maghiare la retur? La aceste întrebări vom avea o certitudine.

Pe baza a tot ce s-a discutat în ultimele zile atât în România, cât și în Ungaria, ProSport vă prezintă cinci argumente, prin care să credem că Oltchim poate juca finala de Champions League

1. Avantajul luat în partida tur îi oferă Oltchimului o oarecare garanție înaintea jocului de la Veszprem. Patru goluri pot fi recuperate oricând în handbal, dar pot cântări și decisiv în ecuația unei „duble”. În 2011, semifinalistele care s-au impus în tur pe teren propriu, Itxako și Larvik, ambele la cinci goluri, s-au calificat în finală.

2. Experiența Luminiței Huțupan-Dinu poate înclina decisiv balanța în favoarea campiaonei României, așa cum s-a întâmplat și în primele 60 de minute. Portarul vâlcean (40 ani) a demonstrat mai mereu o putere de luptă incredibilă în meciurile de totul sau nimic, iar forța interioară a transmis-o și echipei.

3. Györ nu va juca partida retur în sala obișnuită, ci la Veszprem, pe un teren străin, lucru de care Gorbicz & Co s-au plâns. În toată această săptămână, trupa maghiară și-a reamintit, inevitabil, de experiența din 2009, când a pierdut trofeul Champions League la Veszprem, în fața Viborgului, după ce câștigase manșa tur a finalei în Danemarca.

4. Fără îndoială, Györ are la ora actuală cel mai bun „7” din lume. Dar în momentul în care o titulară își iese din mână, așa cum a fost și în tur, Karl Erik Bohn, nu are soluții de rezervă de același nivel. În schimb, Oltchim dispune și de o bancă la nivelul titularelor, astfel că Radu Voina are oricând posibilitatea să încerce și altceva. Cu excepția postului de pivot, Vâlcea poate pronpune pentru meciul de azi cel puțin câte trei variante.

5. Se spune că banii nu mai contează la astfel de meciuri, însă fetele lui Radu Voina au și un stimul foarte puternic din acest punct de vedere. „Chimistele” sunt obligate să meargă în finală, în caz contrar contractele lor nu vor fi plătite integral pe ultimele luni. Decizia a fost luată de conducere după rezultatele echipei mai puțin satisfăcătoare în grupele principale.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Predicția englezilor: scorul cu care se va termina FCSB – Olympiacos + Atacantul care ”va da cel puțin un gol”
Predicția englezilor: scorul cu care se va termina FCSB – Olympiacos + Atacantul care ”va da cel puțin un gol”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB:
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB: "Da, va activa, absolut"
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
ȘOC! Văru Săndel, prietenul lui Silviu Prigoană, aruncă BOMBA despre averea milionarului MORT
ȘOC! Văru Săndel, prietenul lui Silviu Prigoană, aruncă BOMBA despre averea milionarului MORT
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Este interzis să faci asta vecinilor. Închisoare între 3 luni și 2 ani sau amendă
Este interzis să faci asta vecinilor. Închisoare între 3 luni și 2 ani sau amendă
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×