Gimnastul Flavius Koczi a obținut, duminică, medalia de aur în finala de sol și pe cea de bronz la sărituri, la Zibo Cup (China).
Koczi a primit în finala de la sol nota 15.450. Cu aceeași notă a fost recompensat și americanul Steven Legendre, cei doi împărțind prima treaptă a podiumului.
În finala de la sărituri, Koczi s-a clasat al treilea, cu 15.512. Pe podium au mai urcat Igor Radivilov (16.125) și americanul Steven Legendre (15.687).
Zibo Cup este singurul concurs individual pe aparate de categoria A din Cupa Mondială, la care au participat aproximativ 50 de gimnaști, reprezentând 21 de țări.
În concursul feminin din China, România nu a fost reprezentată, însă gimnastele din loturile naționale și gimnaștii vor avea parte de alte concursuri în această lună: Cupa Berlinului (juniori, 13-15 aprilie), Challenge Cup de la Osijek (masculin și feminin, 27-29 aprilie), concurs bilateral cu Franța (feminin, la Cholet, 21 aprilie), concursul triunghiular de la Ulm (feminin, cu Marea Britanie și Germania, la Ulm, 27-28 aprilie).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER