Monument de pragmatism! Așa este privit Jorge Lorenzo după prima cursă a sezonului 2012 din motomondialul de viteză. Spaniolul de la Yamaha a reușit să câștige cursa încheiată în urmă cu numai câteva minute aplicând o strategie perfectă. Lorenzo a pierdut avantajul pole-ului la scurt timp după start, însă a reușit să se mențină în permanență la o distanță de până în două secunde de liderul Casey Stoner.
Alături de aceștia a reușit să se detașeze de pluton și celălalt pilot Repsol Honda, Dani Pedrosa. Cursa a devenit interesantă abia cu câteva tururi înainte de final, atunci când avansul lui Stoner a scăzut din ce în ce mai tare, ceea ce le-a permis lui Lorenzo, cel care nu a riscat absolut deloc, și lui Pedrosa să se apropie la o lungime de motocicletă. În final, Lorenzo a reușit să treacă de australian și a terminat Grand Prix-ul din Qatar la 0,85 secunde în fața lui Pedrosa, acesta din urmă reușind și el să-l depășească pe Stoner.
Surpriza calificărilor, britanicul Cal Crutchlow, a purtat pe toată durata cursei o bătălie în doi cu colegul său de la Yamaha Tech 3, Andrea Dovizioso. Crutchlow și-a adjudecat până la urmă al patrulea loc trecând linia de sosire la puțin peste 3 zecimi în fața italianului. Valentino Rossi a fost din nou modest, „Il Dottore” reușind contraperformanța de a termina la mai bine de 33 de secunde în spatele liderului.
Tabelul complet cu rezultatele cursei din Qatar, clasa MotoGP
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER