Când Rapidul pierde, nu dai de George Copos. După victorii, se arată la interval un domn cu voce blajină, studiat caldă, care se dă simplu suporter și împarte indulgențe tuturor, de la adversar la arbitri și de la propriii jucători la inedita galerie feminino-infantilă. Acest tip care de cele mai multe ori pare studiat, melodramatic și alunecos, are calitatea de a fi un om cu picioarele pe pământ când e vorba de schimbatul antrenorului.
Orice patron de prima ligă ar fi dat de-a azvârlitelea cu tehnicianul care, după ce a vorbit în public despre titlu, pierde trei meciuri la rând în fața unor echipe de la coada clasamentului. Ilie Stan, Ciobi, Costa, Conceicao sau Lăcătuș au trebuit să plece după serii mai puțin negre, în timp ce Răzvan Lucescu a rămas să dreagă ceea ce el împreună cu echipa stricaseră.
Asta înseamnă să ai încredere în antrenorul pe care tot tu l-ai pus, asta înseamnă să știi cât de bine își cunoaște tehnicianul echipa, să fii conștient că după un 1-2 cu Ceahlăul poate urma un 5-0 pe terenul lui CFR. Ca să ajungă din fundul prăpastiei pe pisc în mai puțin de trei săptămâni, Răzvan a trebuit să-și remonteze psihic echipa. Probabil că pentru el Nicolae Grigore e mai bun ca Busquets, iar Surdu poate sta alături de Pedro. Dacă nu le spui asta, jucătorii se blochează. Dacă intri în vestiar zbierând la ei și facându-i de doi bani, după meciul al treilea îl pierzi și pe al patrulea, și pe al cincilea, iar dacă nu-ți dai seama ce se întâmplă, poți să le pierzi pe toate, până la victoria finală.
În schimb, dacă dai încredere vestiarului, poți avea parte de atitudini emoționante, de genul celei a lui Bozovic. Niciodată într-o echipă răzvrătită sau dezbinată n-o să vezi un jucător care să vină direct de la înmormântarea mamei ca să bage capul în gheata adversarului. Astfel de stări sufletești sunt cele care aduc victorii, iar cei care știu să le producă se numesc învingători.
P.S. Ce soartă ar fi avut semifinala de Cupă din Giulești dacă Vasluiul nu și-ar fi continuat șirul interminabil de prostii epocale? Să iei gol în secunda 15 după ce-i faci cadou mingea adversarului, mai e cum mai e, dar să fii surprins pe contraatac atunci când tu ai scor de calificare, e deja de râsu’-plânsu’. Ambele cu lacrimi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER