Închizătorul Rapidului, Dan Alexa, marchează rar și, mai mult ca sigur, nu a înscris în întreaga carieră în două meciuri consecutive, așa cum s-a întâmplat acum, cu Sibiu și cu FC Vaslui. Miercuri seară, contra moldovenilor, a dat cel mai important gol al carierei, conform propriei mărturii, chiar dacă tot el este primul român care a marcat pe Național Arena.
Dan, lumea se aștepta ca Rapid – Vaslui să fie un joc închis, cu puține goluri, dar a ieșit un meci nebun… A fost o partidă decisivă pentru noi. Manșa a doua a unei duble foarte importante. Am marcat repede, apoi am fost egalați, chiar conduși… Am avut momente grele, dar sunt fericit că am găsit puterea să revenim în fața unui adversar de calitate. Știam că ei vor veni în Giulești cu orgoliul rănit după înfrângerea de la Sibiu.
Ați fost conduși, apoi a apărut golul tău. Cum ai trăit faza respectivă? Sunt fericit că am marcat. Totul s-a petrecut foarte rapid, într-o fracțiune de secundă. Am atacat un culoar bun, apoi Ciprian Deac mi-a dat-o tare, cum se zice, și am ales soluția cea mai bună.
Ca importanță, se poate spune că acesta este cel mai important gol al tău de până acum? Da, ca importanță! Eu am rămas în istorie pentru golul din partida cu PSV, primul al unui român pe Național Arena, dar ca însemnătate acesta este cel mai important. Ai spus după meci că îți dorești să întâlnești Gaz Metan în finală. Chiar nu vrei un meci cu Dinamo? Sincer… lucrul cel mai important este că noi vom avea o lună la dispoziție după aflarea adversarului. Timp suficient să ne pregătim. O finală e altceva și, indiferent de adversar, e un meci special.
O să mai ai emoții, având în vedere că va fi a șasea finală a ta? Emoții am la fiecare meci, e normal. E acea stare specială de dinaintea unei partide… Rapid e într-o creștere vizibilă de formă, mai credeți în șansele la titlu sau Cupa rămâne singurul obiectiv? E o diferență considerabilă de puncte și e destul de greu de recuperat. Noi vom trata serios fiecare meci.
11 goluri a reușit Alexa în Liga I, pentru Dinamo, Poli Timișoara și Rapid
2 goluri a marcat Alexa în Cupa României
2 goluri a înscris „Chirurgul” în cupele europene
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER