Adrian Mititelu așteaptă finalul în războiul cu FRF și Liga lui Dragomir. Până să își dovedească dreptatea, patronul Craiovei are de tras în războaiele locale. Nețoiu anunță că va înființa o nouă echipă și că aceasta va readuce fotbalul în Craiova în cel mult un an și jumătate. Ilie Balaci nu crede în proiectul anunțat de Nețoiu: „Acea echipă nu va fi iubită niciodată”
„Nețoiu, cu oficialitățile din Craiova, pot să facă orice echipă doresc, însă Gigi trebuie să știe un singur lucru: acea echipă nu va fi iubită niciodată în Craiova, deoarece Universitatea este doar una singură. Tot ce am făcut eu alături de colegii mei, atunci când am jucat fotbal, nu are cum să fie uitat de suporterii acestei echipe”, a declarat Ilie Balaci pentru ProSport.
Ii spune DA lui Mititelu!
„În legătură cu proiectul pe care Mititelu vrea să mi-l prezinte mie, în momentul în care Știința va reveni în fotbal, am spus și repet că voi zice DA„, a mai spus Ilie Balaci pentru ProSport
Mititelu a declarat că atunci când va reveni în fotbal, îi va da echipa pe mână lui Ilie Balaci
Nețoiu: „Discuția pentru crearea unei noi echipe este avansată”
„Discuția pentru crearea unei noi echipe la Craiova este destul de avansată. Într-o lună de zile va fi pus un proiect pe masă, cu sprijinul tuturor foștilor componenți ai Craiovei Maxima. Eu, când am plecat în 2002, ASFC Universitatea Craiova avea palmaresul, deci mă gândesc că acum acesta este deținut de Ministerul de Finanțe. Aici este vorba despre un proiect nou, despre un stadion nou de 22.000 de locuri, deci este o treabă foarte serioasă. Este interesul tuturor să nu se mai întâmple ca până acum, iar pachetul majoritar de acțiuni să revină autorităților locale.
Nu mă tem că fanii Craiovei mă vor huli pentru că am plecat cu toți jucătorii în 2002. Eu investisem atunci 4 milioane de dolari, dar nu am cerut niciun ban când a venit Dinel Staicu să preia echipa. El mi-a spus că vrea să facă un lot de la zero, iar atunci au plecat toți jucătorii cu ajutorul impresarilor. Totul este o intoxicare a lui Adrian Mititelu. Într-un an și jumătate se va finaliza acest proiect”, a spus Nețoiu la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER