Schimbările din fruntea Confederației Braziliene de Fotbal au trezit un interes enorm pentru acest post, existând mai mulți doritori care să culeagă laurii unui nou posibil succes suprem la Cupa Mondială din 2014, ce va fi găzduită chiar de „Țara Cafelei”.
Deși funcția de președinte este ocupată în prezent de Jose Maria Marin, care a preluat prerogativele de la demisionarul Ricardo Teixeira, există zvonul că actualul conducător al fotbalului brazilian va renunța prematur la angajamentul care este valabil până în 2015. De acest fapt vrea să profite Mario Zagallo, celebrul fost jucător și antrenor al selecționatei „auriverde”, cel care a condus spre succes celebra națională a lui Pele la Mondialul din 1970 și pe cea a lui Ronaldo până în finala de pe Stade de France, în 1998.
Ajuns la 80 de ani, venerabilul om de fotbal este convins că poate stabili un adevărat record mondial, acela de a cuceri Cupa Mondială atât ca antrenor, cât și ca președinte de federație.
„Cine mă cunoaște, știe că nu mă pot culca pe ureche și nu pot sta mulțumit doar cu ceea ce am obținut până acum. Voi studia aspectele birocratice ale funcției pentru care voi candida, dar de fapt singurul lucru la care mă voi gândi va fi echipa națională. Va fi ultima mea Cupă Mondială. Este ultima mea șansă de a duce Brazilia către al șaselea titlu mondial. Voi ajuta cu experiența pe care o am”, a explicat Mario Zagallo motivele pentru care dorește să candideze la șefia fotbalului brazilian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER