Mijlocașul echipei Bayern Munchen, Franck Ribery, a fost amendat cu 50.000 de euro, după ce a avut o altercație la vestiare, cu Arjen Robben, la pauza meciului cu Real Madrid, scor 2-1, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor.
Cei doi și mijlocașul Toni Kroos au avut o discuție aprinsă la finalul primei reprize în momentul în care Bayern Munchen beneficia de o lovitură liberă. Ribery a vrut să execute lovitura, însă Robben a cerut ca acest lucru să-l facă Toni Kroos.
Conform Bild, la pauza meciului, extrem de nervos, Ribery l-a lovit pe Robben, cei doi fiind despărțiți de Bastian Schweinsteiger.
Clubul Bayern Munchen nu a confirmat sau infirmat incidentul, apreciind că aceste lucruri trebuie să rămână în vestiare.
Partida retur dintre Real Madrid și Bayern Munchen, din semifinalele Ligii Campionilor, va avea loc miercuri, 25 aprilie, de la ora 21.45.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER