Barcelona este aproape de un cutremur, după un sezon în care rivala Real Madrid se va impune, mai mult ca sigur, în La Liga. Catalanii au varianta reabilitării în Liga Campionilor, dar pentru a pune mâna pe trofeu, la Munchen, trebuie să străpungă, în această seară, fortăreața numită Chelsea.
Indiferent de cum se va termina sezonul, șefii de pe Camp Nou sunt pregătiți de schimbări, pentru a le face loc lui Van Persie și Gareth Bale; dacă numele fotbaliștilor pe care gruparea blaugrana ar putea să îi cedeze la finalul stagiunii nu provoacă rumori, schimbarea cea mare ar urma să survină pe bancă, acolo unde Guardiola nu s-a decis dacă va continua sau nu.
Jurnaliștii de la bleacherreport.com au alcătuit o listă a posibilelor plecări din Catalunya, pe care v-o prezentăm mai jos.
1. Seydou Keita
Barcelona are un mijloc pe care și copiii de grădiniță au ajuns să îl cunoscă – Xavi, Busquets, Iniesta; prima variantă de rezervă este Mascherano, căpitanul naționalei Argentinei, așa că fotbalistul din Mali este o rezervă de lux în vestiarul catalanilor. Ajuns la 32 de ani, africanul este ofertat de mai multe echipe din Premier League și este tentat să accepte o nouă provocare, care să îi asigure și siguranță financiară. Keita, însuși, a recunoscut că interesul lui Liverpool îl tentează, aceasta fiind destinația cea mai probabilă. „Sunt gata de un nou challege, aștept să vină finalul sezonului pentru a vedea ce e de făcut. Sunt conștient că nu pot merge la un club mai mare, sunt deja la cel mai important, dar simt nevoia să joc săptămână de săptămână”, a spus Keita pentru Talksport.
2. Gerard Pique
Aflat în dizgrația lui Guardiola, care nu l-a inclus în primul `11` din El Clasico, Pique are la rândul său oferte din Premier League. Diseară va fi titular, cel mai probabil, în disputa cu Chelsea, această echipă fiind în pole-position pentru a-l achiziționa. Presa din Anglia a discutat în ultimul timp despre un posibil schimb David Luiz – Pique, dar nici o reîntoarcere pe Old Trafford nu este exclusă.
3. Christian Tello
Jucătorul de 20 de ani a ajuns pe radarul mai multor cluburi din Europa, mulți ajungând la comparația inevitabilă cu Messi. Barcelona nu se gândește să îl vândă, dar ar putea merge sub formă de împrumut pentru un an la o formație la care să aibă asigurat postul de titular. Benfica și Liverpool au cele mai mari șanse să obțină împrumutul lui Tello, dar și Valencia și Malaga și-au manifestat interesul pentru acesta.
3 goluri în 11 partide pentru Barcelona a înscris Tello, în toate competițiile, în acest sezon.
4. Adriano
Sub contract cu Barcelona până în 2014, brazilianul de 27 de ani a devenit titular odată cu accidentarea lui Abidal. Chiar și așa, șefii de pe Camp Nou nu îl văd ca pe o soluție pe termen lung, încercând marea mutare: aducerea lui Bale în Catalunya. Pentru a înlesni transferul galezului, pentru care „Spurs” cere o sumă cu multe zeroruri, Adriano ar urma să fie vândut. Bayern și Juventus s-au interesat deja de prețul de transfer al fotbalistului venit de la Sevilla.
5. Afellay
Venit sezonul trecut la Barcelona, olandezul nu s-a remarcat cu nimic și, ca atare, Pep nu l-a mai folosit aproape deloc în actuala stagiune (e adevărat, a avut și multe probleme medicale). S-a discutat de interesul lui Tottenham pentru el și ar putea să fie folosit ca monedă de schimb în tranzacția cu Bale.
6. Guardiola
Dacă mutările anunțate mai sus nu sunt menite să îi sperie pe fanii blaugrana, toți așteaptă cu sufletul la gură decizia lui Guardiola, care nu a anunțat încă dacă va continua sau nu la clubul pe care l-a dus pe cele mai înalte culmi. S-a discutat despre interesul lui Chelsea pentru Pep, dar el însuși a ținut să nege că va alege clubul lui Ambramovic. În presa din Anglia se vorbește tot mai des despre posibilitatea ca Wenger să fie cooptat în „Board-ul” clubului, astfel că „tunarii” ar fi început deja demersurile pentru a-l convinge pe Guardiola să accepte postul lăsat vacant de francez.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER