Partida FC Barcelona-Chelsea de pe Camp Nou nu a avut un început deloc bun pentru fundașii centrali prezenți pe teren. primul care a avut de suferit a fost englezul Gary Cahill, care s-a accidentat în minutul 7, după un dribling al lui Alexis Sanchez. Deși ulterior și-a revenit și a făcut semne către antrenorul Di Matteo că poate continua, el a fost nevoit să părăsească terenul cinci minute mai târziu, din cauza faptului că oficialii londonezi apucaseră să ceară schimbarea.
A urmat la rând Pique. Fundașul Barcelonei, revenit după multă vreme în primul 11 al lui Guardiola, a fost lovit de propriul coechipier, portarul Victor Valdes, și a picat ca secerat pe gazon. Medicii au intrat speriați pe gazon, speriați de tragediile recente din fotbal, dar Pique a dat semne că își va reveni. Cu toate acestea, el s-a cerut afară după ce a acuzat amețeli și a fost înlocuit cu Dani Alves în minutul 25.
În fine, John Terry a părăsit și el prematur terenul de joc după ce și-a pierdut cumpătul și l-a lovit fără balon pe Alexis Sanchez, fiind trimis la cabine de arbitrul turc în minutul 36, imediat după golul lui Busquets.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER