Liga Campionilor s-a dovedit a fi din nou o femeie frivolă care, oricât de atrăgător ar fi amantul, vrea ca în seara următoare să flirteze cu altul. Fără îndoială că-și va da întâlnire din nou cu Barcelona, e o partidă prea bună și prea în vogă pentru a fi uitată, dar acum are chef și de ceva mai dur, mai dintr-o bucată, mai Terryfiant, așa ca John… Niciodată un club n-a câștigat trofeul Ligii Campionilor în două ediții consecutive, nici măcar cea mai bună echipă din toate timpurile și toate spațiile.
Fără îndoială, Barcelona este o echipă superlativă. Superlativul său mi se pare însă a fi mai degrabă autoritarismul decât frumusețea. Arestarea mingii de către catalani se potrivește cu imnul clubului, sacadat-patriotic, un imn care amintește că Barcelona e „mai mult decât un club”, e o avangardă a luptei de emancipare de sub tutela Madridului. Frumusețea pentru mine este mai fluidă, mai inconștientă, mai crudă, așa cum era Ajaxul ’95 căruia i s-a făcut adevărata nedreptate, a fost vândut bucată cu bucată după ce a cucerit lumea cu farmecul său. Da, Barcelona are cei mai buni jucători, cel mai mare geniu, cel mai tare antrenor, cei mai mulți suporteri, cel mai mare stadion, cea mai cea prietenă de fotbalist… După matematica elementară, ea ar trebui să măture totul în calea sa și a și făcut-o. Dar, în nesfârșitele ore aride de matematică, nu v-ați dorit ca, măcar odată, toată șandramaua să fie zguduită de o „ilogicicitate” și să nu mai dea șase goluri la trei plus trei ocazii mari pe repriză? Chelsea a demonstrat că, în sportul ăsta sublim, umanul încă bate exactul. Mai mult, fotbalul este singurul spațiu în care mulți oameni se bucură când personajul rău și urât învinge.
Sunt tentat să mă gândesc și eu la finalul unei epoci pentru Barcelona asemănător cu cel provocat de finala Ligii Campionilor pierdută în ’94 cu 4-0 în fața Milanului. Dar ritmul în care matca de la La Masia regenerează echipa catalană este înfricoșător. Thiago Alcantara nu este la fel de exact, dar este mai imaginativ decât Xavi, Cuenca este mai dezinvolt în primele sale meciuri decât era însuși Messi la începuturile sale, Tello a făcut un meci groaznic cu Real, dar golurile au fost ceva atât de firesc pentru el încă de la primele jocuri printre cei mari.
Englezii au mai stat cu fundu-n poartă și acum 70 de ani și, până la urmă, au câștigat Bătălia pentru Anglia. Ramires este cea mai prețioasă moștenire lăsată de Dunga, selecționerul Braziliei care a insistat cu acest jucător împotriva tuturor. Torres a amintit de El Nino care teroriza Camp Nou în tricoul lui Atletico. Chelsea a fost acel David glorificat în atâtea cărți și filme bune pentru spirit și inteligență în fața lui Goliat. Dar, pentru că Barca rămâne obsesia, din acest sezon în Liga Campionilor se va organiza și finala mică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER