Gruparea Atletico Madrid, finalista Ligii Europa de la București, a lansat spotul „Viața poate fi minunată. Hola (Salut) București”, pentru a sărbători calificarea în ultimul act al competiției, programat în 9 mai, pe Arena Națională.
„Atletico vrea să împartă cu toți fanii bucuria pentru că a ajuns a doua oară în doi ani în finala acestei competiții europene. Cu acest spot vrem să ajungem la inimile fanilor care acum trăiesc un sentiment de fericire, prin intermediul inocenței și spontaneității unui copil”, notează site-ul grupării madrilene.
Echipele spaniole Atletico Madrid și Athletic Bilbao se vor întâlni, la 9 mai, de la ora 21.45, în finala Ligii Europa, care va avea loc pe Arena Națională din București. Atletico Madrid a eliminat-o, cu scorul general de 5-2, pe FC Valencia, în timp ce Athletic Bilbao a trecut, cu scorul general de 4-3, de Sporting Lisabona. Athletic Bilbao a mai disputat o finală de Cupa UEFA, în 1977, în timp ce Atletico Madrid a câștigat Liga Europa în 2010. Atletico Madrid va fi lipsită la finală de aportul mijlocașului Tiago, eliminat în meciul cu FC Valencia.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER