Telefonul fără fir

Să clarificăm lucrurile de la început. George Becali nu este patronul echipei Steaua și asta nu o spunem noi, o susțin cifrele prezentate în vara lui 2011 în Comitetul Executiv al FRF. Acum un an, clubul Steaua îi datora celui care pozează în patron suma de 19 milioane de euro.

A fi patron înseamnă să investești, să crești o afacere, să-ți însușești profitul dacă lucrurile merg și să-ți asumi pierderile atunci când firma nu face bani. George Becali nu este decât un cămătar, un zaraf pe care lumea selectă a fotbalului românesc l-a asimilat, avidă. Puteți să-i spuneți și mamelegiu sau uzurar, nu trebuie să vă rușinați. Cămătăria e o ocupație veche de când pe lume au apărut banii.

Așadar, uzurarul George Becali se poartă ca un patron. E cel mai grav simptom. Atunci când îți dă bani, un cămătar normal nu-ți spune și ce să faci cu ei. Pe el îl interesează doar să-și ia banii înapoi la termen, evident cu camătă. Nu și George Becali, care taie și spânzură la Steaua, aleargă cu valize – un lucru normal pentru un zaraf -, își sună antrenorul în timpul meciului pentru că e „patron” și decide.

În acest cuib de cuci și-au găsit culcuș și alții. „Un tip inteligent, dar urmărit în tinerețe de dorința nebună de a face mulți bani”, așa cum îl caracterizează un apropiat, Mihai Stoichiță i se adresează lui Becali cu „patroane”. La fel și celălalt Mihai, Stoica.
– Băi, Miha’e, știi că eu mă bag la echipă, da? Să fim înțeleși…
– Da, patroane. Ce, eu nu știu de data trecută?!
E dialogul telefonic fabulos dintre zaraf și antrenor, petrecut după plecarea lui Ilie Stan. Becali n-a negat niciodată că se bagă.”Nu e penal, nu e nesportiv”, s-a justificat, apoi s-a adâncit în impostură: „Patronul are dreptul să facă ce-i trece prin cap”. Odată cu Becali, pe treptele imposturii a coborât și Stoichiță. Urmăriți imaginile! Retras sub copertina băncii de rezerve, primul antrenor din lume surprins de camerele TV în timp ce vorbea la telefonul mobil pe durata unui meci avea coloana îndoită. Totuși, cu părul sur zburlit, Stoichiță lăsa senzația că-l încearcă o ușoară stare de revoltă în timp ce în ureche i se picurau schimbările. Dezgustul din ochii hăituiți ai antrenorului spun că, poate, nu e totul pierdut. Poate că orgoliul antrenorului român terfelit de un om ale cărui mâini miros a aer stătut din seifuri bancare mai are o șansă de supraviețuire. Dar pentru asta trebuie ca data viitoare dialogul să sune așa:
– Ați apelat căsuța poștală a abonatului Mihai Stoichiță. După semnalul sonor, lăsați mesajul dumneavoastră…..bip!
– Alo, nea Miha’e…ai înnebunit? Bă, băiatule, bagă-ți mințile în cap!….Băăăăăăă, nebunule! Auzi, să-ți închizi telefonul când te sună patronul? E, bine, uite că te-am dat afară!