Ion Țiriac încearcă să revoluționeze din nou tenisul, iar pentru asta, a decis ca la tuneul pe care îl organizează la Madrid, culoarea zgurii să fie albastră.
După ce l-a criticat în mai multe rânduri pentru această decizie, Rafael Nadal s-a antrenat în sfârșit pe această suprafață.
După ce a testat-o în timpul unui antrenament, spaniolul a avut din nou o reacție virulentă la adresa organizatorilor acestui turneu, dar și la adresa oficialilor ATP care au permis această modificare.
„M-am antrenat pe aceasta zgură și consider că este o mare greșeală comisă. Nu este doar vina organizatorilor, ci și a ATP. Turneul de la Madrid este unul dintre cele mai bune din lume și nu avea nevoie de așa ceva! Așa ceva nu trebuia permis niciodată!”, a exclamat nervos Rafael Nadal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER