Dario Bonetti a găsit soluția pentru a-l ameți pe omologul său de pe banca CFR-ului, Ioan Andone. Italianul va începe meciul cu liderul cu o surpriză totală pe banda dreaptă a apărării: Constantin Nica (17 ani)!
Nica, titular la naționala Under 19 a României, a impresionat în cele două zile petrecute la antrenamentele echipei mari și l-a determinat pe Bonetti să-l titularizeze pe postul unde în mod obișnuit evolua Scarlatache.
O altă mutare pe care ProSport a anticipat-o și care se confirmă pentru această seară este aceea că Alexe nu va mai evolua în atac alături de Niculae, ci va fi retras în banda dreaptă, iar în avanposturi, alături de „Săgeată”, va evolua Dănciulescu.
Dario Bonetti a ținut secretă formula de start până cu câteva ore înaintea partidei, nici măcar colaboratorii săi neștiind jucătorii cu care urmează să înceapă jocul cu CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER