În zi de sărbătoare pentru fotbalul românesc, americanii au avut grija să ne readucă aminte unde suntem, de fapt. Într-un material publicat de cotidianul Chicago Tribune, fotbalul din țara noastră este aspru criticat.
Lucian Lipovan te ține la curent pe contul său de Twitter cu tot ce se întâmplă pe National Arena, până la ora meciului! Comentează AICI cu el!
„Fotbalul românesc, care este copleșit de președinți excentrici, mulțimi violente și dificultăți financiare, ia o pauză de la rutina nefericită cu ocazia finalei Europa League”, își încep americanii materialul.
Urmează referirea la rezultatele echipelor românești în cupele europene, în acest sezon: „Va fi un moment de strălucire foarte binevenit pentru fotbalul românesc, care a avut un sezon mizerabil, cu echipa națională care a ratat calificarea la EURO 2012 și Oțelul Galați scoasă din Liga Campionilor, după ce a pierdut toate cele 6 meciuri din grupe. România nu va mai avea în sezonul viitor echipă calificată direct în grupe, după ce și-a pierdut acest drept în urma rezultatelor slabe
Spreanțele românilor pentru o echipă care să ajungă în finala Europa League au fost legate de Steaua, ultima reprezentantă în cupele europene, care a părăsit însă competiția devreme, fiind eliminată de Twente în 16-imi”, mai scrie sursa citată.
Americanu nu se opresc însă aici. Aceștia aduc aminte de problemele care există în fotbalul din toată țara.
„În toată țara terenurile sunt expirate, suporterii puțini și foarte mulți jucători au spus că cele mai multe cluburi se chinuie să plătească salariile.”
Pentru a-și întări afirmațiile, americanii aduc în discuție problemele din finalul sezonului trecut, când Poli Timișoara și Gloria Bistrița au fost retrograde din cauza datoriilor, dar și de cazul „Urziceni”: „Pentru Unirea, a fost și mai rău. A câștigat recent campionatul, în 2009, dar a retrogradat și i s-a blocat accesul în toate competițiile.”
Dragoș Enache a ajuns celebru chiar și peste Oceanul Atlantic: „Violența și-a arătat fața urâtă când un fan al Petrolului Ploiești a intrat pe teren într-un meci cu Steaua, a lovit un jucător și a declanșat o bătaie generală.” Fără să surprindă pe nimeni, Gigi Becali este și el adus în discuție când vine vorba de cauzele dezastrului: „Fosta campioană a Europei, Steaua, în prezent pe locul 4 în campionat, a ieșit în evidență mai mult prin ieșirile colericului patron Gigi Becali, care a ajuns deja la al treila antrenor schimbat în acest sezon.”
„Viitorul nu arată deloc bine. Unele cluburi sunt în insolvență și, probabil, le va fi greu să continuie”, spune Viorel Duru, citat de cei de la Chicago Tribune, cu referire la situația cluburilor din Liga I.
Arena Națională nu este nici ea iertată: „Nici măcar acest stadion nu este fără probleme. Trebuia inaugurat printr-un amical România-Argentina, dar sud-americanii au anulat meciul, după ce antrenorul Sergio Batista a fost concediat. Când a fost deschis, într-un meci cu Franța din preliminariile CE 2012, terenul s-a rupt după doar câteva minute, lăsând gropi adânci în gazon„, mai scrie sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER