De ce, măi, bascii lui Dumnezeu? De ce a trebuit să renunțați exact în marea finală la jocul care v-a adus aici? La tiki-taka de Bilbao fără Messi, dar tocmai de aceea mai frumoasă? Să vă dezafectați principala voastră armă în bătălia pentru primul trofeu european din istoria clubului? De ce v-ați împiedicat exact la sosire? De ce a trebuit să fiți atât de români în meciul vieții? Poate pentru că finala Europa League s-a jucat la București? Sau, poate, pentru că nimeni nu e profet în țara lui, iar țesătura magică a mers cu englezii, nemții și portughezii, dar nu și cu o altă echipă din campionatul vostru populat de extratereștri și galactici?
Continentul s-a uitat cu gura căscată la dansul hipnotic al bascilor lui Bielsa, dar pe cosmopoliții conaționali de la Atletico de Madrid povestea vasconilor cei eroici și naționaliști i-a lăsat indiferenți. Pentru ei, finala Europa League a fost o chestiune de respectare a ierarhiei care spune că Atletico e pe locul 5 în campionatul Spaniei, iar Bilbao – pe 9. Și ierarhia s-a respectat pentru că Falcao, columbianul, a fost la dispoziția lui Simeone, și nu a lui Bielsa cel obligat să-și caute vedetele în Țara Bascilor…
P.S. M-a încercat un sentiment ciudat la ceremonia de deschidere. Tinerii aceia îmbrăcați în alb, care fluturau stegulețe colorate și trăgeau de niște embleme uriașe… Vedenia zecilor de mii de oameni transformați în furnici pe vechiul „23 August”, precursorul modernei „Arene Naționale”, desenând cu trupurile lor modele complicate… Dar era doar o nălucă. Ce s-a întâmplat aseară a fost decent, civilizat, discret, suficient. Fără grandomanii inutile. Până și protestatarii cerând dreptate pentru Craiova au avut locul lor în această societate vie și imperfectă. Bucureștiul s-a bucurat zilele acestea. Încet, ne întoarcem acolo unde ne e locul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER