Rayman Origins Review: farmecul de altădată

Rayman Origins Review: farmecul de altădată
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu știu câți dintre cititorii noștri au prins perioada jocurilor clasice din prima parte a anilor ’90. În acele vremuri, first person shooterele abia se nășteau, iar piața era dominată de titlurile de aventură point and click sau jocurile arcade, în special cele jump and run (astăzi numite platformere). Una dintre cele mai importante astfel de apariții a fost Rayman, primul succes de proporții pentru Ubisoft, joc ce a propulsat compania franceză în rândurile celor mai importanți publisheri din industrie.

Realizat de studioul Ubisoft Montpellier, simpaticul Rayman s-a impus grație mecanicilor de joc simple, dar extrem de funcționale, precum și datorită stilului grafic abordat, cu peisaje si personaje bidimensionale, desenate de mână.

Rayman Origins

Ulterior, designer-ul Michel Ancel și echipa sa au făcut trecerea către 3D, Rayman 2: The Great Escape și Rayman 3: Hoodlum Havoc cimentând poziția de personaj-mascotă a Ubisoft-ului pe care Rayman o câștigase. Odată cu apariția pe piață a consolei Nintendo Wii, Rayman a predat această ștafetă iepuroilor nebuni, făcându-și ultima apariție notabilă în Rayman: Raving Rabbids.

Și tocmai atunci când nimeni nu mai dădea nicio șansă „eroului decăzut”, jocurile din seria Rabbids bucurându-se de un succes nebun fără aportul lui Rayman, Ancel și studioul din Montpellier a realizat imposibilul: lansarea lui Rayman Origins. Astfel, după o pauză de aproape zece ani de zile, Rayman revine la conceptele care au făcut din primul titlu al seriei un clasic al genului.

Rayman Origins

Așadar, noul Rayman Origins nu numai că este un platformer în adevăratul sens al cuvântului, dar și beneficiază de o grafică absolut superbă, în întregime desenată de mână, întorcându-se la perspectiva clasică 2D. Mai mult, pentru a aduce conceptele de joc la zi, Rayman Origins a primit și suport pentru multiplayer-ul cooperativ, până la patru jucători putând colabora pentru a duce la bun sfârșit jocul.

Campania este structurată sub forma mai multor „lumi de joc”, fiecare dintre acestea bucurându-se de propriile tipuri de inamici, boși sau decoruri. Aceste lumi, la rândul lor, sunt divizate în mai multe niveluri, fiecare cu particularitățile sale: în unele Rayman și prietenii săi trebuie să fie atenți la schimbările de relief cauzate de cutremure, în altele poți străpunge adâncurile oceanului, nelipsind nici sesiunile de zbor „la bordul” neînfricaților țânțari.

Rayman Origins

Fiecare dintre aceste lumi va fi vizitată pe parcursul a două seturi diferite de niveluri. În primele dintre acestea, obiectivul este eliberarea unor zâne, care, odată libere, îi vor atribui lui Rayman diferite puteri suplimentare: posibilitatea de a fugi pe pereți, de a înota, de a-și schimba dimensiunile etc. Cu ajutorul acestor noi abilități, pot fi abordate nivelurile din cel de-al doilea set, unde Rayman va fi nevoit să lupte împotriva unor boși imenși.

În ciuda aparentei simplități, Rayman Origins oferă foarte multe ore de gameplay, nivelul de dificultate crescând văzând cu ochii pe întreg parcursul jocului. Nivelurile avansate pot deveni astfel frustrante, anumite secțiuni necesitând multiple încercari pentru a putea fi completate cu succes. Totusi, jocul nu „trișează” niciodată, existând mereu rutine sau rute ce trebuie memorate pentru a putea trece de aceste puncte sensibile.

Rayman Origins

Foarte mult ajută și controlul impecabil, care rareori ne-a dat bătăi de cap pe parcursul jocului, dar și posibilitatea de a aborda întregul joc alături de până la trei prieteni. Spre exemplu, am dus la bun sfârșit jocul în doi jucători, preferând modul cooperativ pe întreaga durată a campaniei. Doar așa puteți accesa anumite zone secrete, mult mai facil de parcurs în mai mulți jucători. Din păcate, multiplayer-ul este doar local (pe același sistem), Rayman Origins neavând implementată o componentă online.

În premieră, distribuitorul oficial și publisher-ul Ubisoft au fost îndeajuns de amabili pentru a ne oferi spre testare nu mai puțin de trei variante ale lui Rayman Origins: ediția de PlayStation 3, cea pentru PC și, nu în ultimul rând, cea dedicată consolei portabile PlayStation Vita. Trebuie notat faptul că, din punctul de vedere al lumilor și nivelelor ce trebuie parcurse, toate cele trei versiuni sunt absolut identice, diferențele dintre acestea fiind de altă natură.

Rayman Origins

Edițiile de PlayStation 3 și PC sunt cele mai asemănătoare, diferența fiind făcută de metodele de control multiple ce pot fi folosite pe PC (tastatura sau gamepad, cu posibilitatea ca mai mulți jucători să opteze pentru controlul pe aceeași tastatură!) și de suportul pentru trofeele PSN oferit de versiunea de PS3. În rest, tot ce am menționat mai sus este valabil atât pentru varianta de PC a jocului, cât și pentru cea dedicată PS3/Xbox 360.

Diferențele mari apar abia în cadrul ediției pentru PlayStation Vita, unde au fost adăugate o serie de facilități bazate pe ecranul tactil al consolei. Este vorba despre posibilitatea de a culege obiectele de pe ecran doar prin simpla atingere a acestora pe touchscreen și despre abilitatea de a face zoom prin intermediul metodei „pinch to zoom” (folosită mai ales pe smartphones sau tablete). Din păcate, versiunii de PlayStation Vita îi lipsește orice urmă de multiplayer cooperativ, acesta fiind însă înlocuit de curse contra timp.

Rayman Origins

Îmbucurător este că toate cele trei versiuni ale jocului se bucură de același nivel de detaliu grafic, absolut impresionant având în vedere că Rayman Origins este un joc complet bidimensional. Această abordare, deși departe de a fi originală, se dovedește a fi o veritabilă pată de culoare într-un peisaj dominat deranjant de mult de fuga după zeci de mii de poligoane, shadere avansate, efecte DirectX 11 etc.

Așadar, indiferent de platforma pe care o veți alege, Rayman Origins rămâne un joc de excepție, un platformer aproape perfect, care ne reamintește că, pe vremuri, jocurile parcă aveau mult mai mult farmec decât au în ziua de azi.

Rayman Origins

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
EXCLUSIV | Iuliana Pepene s-a despărțit de iubit! Știrista de la Antena 1 nu a mai suportat tratamentul și a luat decizia fără să clipească
EXCLUSIV | Iuliana Pepene s-a despărțit de iubit! Știrista de la Antena 1 nu a mai suportat tratamentul și a…
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet jocul pentru Bahmuțeanca
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet jocul pentru Bahmuțeanca
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×