Dinamo a învins categoric pe Mioveni, scor 4-1, dar autorul ultimului gol, Dănciulescu, spune că în etapa viitoare „câinii” vor avea un meci cu mult mai greu. În runda următoare Dinamo joacă derby-ul campionatului contra Stelei.
Atacantul lui Dinamo precizează că relația dintre el și antrenorul Dario Bonetti este una bună, normală, și anunță că meciul cu Steaua și Cupa României au rămas singurele obiective ale „alb-roșiilor”.
„Ne-am făcut meciul mai greu la început. Datele problemei se vor schimba radical la meciul cu Steaua. Așteptăm să vină suporterii în număr cât mai mare la derby. Important e să câștigăm, mai puțin contează ce fac eu. O victorie contra Stelei ne-ar oferi un moral foarte bun pentru meciurile următoare și pentru finala Cupei. Este primordial să câștigăm Cupa, la campionat mai avem puține șanse. Nu este niciun fel de problemă între mine și Dario Bonetti, ce-a fost de spus, s-a spus atunci. Mergem înainte”, a declarat Ionel Dănciulescu la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER