Bogdan Stelea, fostul portar al naționalei și un mare pasionat de baschet și Virgil Stănescu, fostul căpitan al reprezentativei tricolore de baschet, au dat startul, în mod simbolic, sezonului 2012 de la Sport Arena Streetball (www.3la3.ro, www.facebook.com/sportarenastreetball), singurul campionat de baschet 3×3 din România.
Cei doi au jucat o partidă demonstrativă de baschet unu la unu care a avut loc chiar în incinta rectoratului Universității Politehnica București, acolo unde Sport Arena a montat un panou și o suprafață identică cu cea pe care se va desfășura turneul de baschet 3×3.
Obișnuit cu jurizarea, de la concursul Dansez pentru tine, Willmark s-a aflat de această dată în postura de arbitru. A fost însă implicat și în joc, de către Stănescu, căruia i-a pasat decisiv pentru un slam-dunk.
La conferința de presă ce a prefațat sezonul au mai participat, pe lângă cei trei protagoniști ai meciului de deschidere și Ștefan Săndulache Secretar General al Agenției Naționale de Sport și Tineret, Mihnea Costoiu, Rector al Universității Politehnica București, Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby și Hristu Șapera, cel mai tânăr antrenor de baschet din Divizia A și participant frecvent la Sport Arena Streetball în calitate de jucător.
Bogdan Stelea: „Sper ca tinerii să profite că există acest turneu”
„Este o onoare pentru mine că pot promova un astfel de eveniment. Baschetul mă pasionează de foarte mult timp. Am pătimit pentru sportul acesta. Pe vremea când jucam fotbal de performanță mă duceam să joc baschet și m-am pricopsit cu câteva accidentări destul de zdravene pe care trebuia să le ascund, ca să fac față când mă întorceam la fotbal. Sper ca toți tinerii să profite cât mai mult de faptul că există acest turneu și să vină să joace baschet, pentru că am văzut că din ce în ce mai multă lume practică acest sport.”
Virgil Stănescu: „E deja o modă să vii vara la Sport Arena Streetball”
„Aș vrea să-mi fac echipă cu Bogdan Stelea. Eu o să mă concentrez pe atac și să îl văd eu pe cel care va marca peste Bogdan. Mă bucur să fiu aici pentru că toată lumea vine din pasiune, vine cu dragostea pentru acest sport și se dezvoltă o energie extraordinară în cadrul turneului. A devenit deja modă ca vara să vii la Sport Arena și în fiecare an se vorbește despre acest lucru. Faptul că celor de la Sport Arena le pasă despre tinerii baschetbaliști spune multe despre caracterul lor. Este bine că tinerii au șansa să mai lase calculatoarele și să facă sport.” Willmark: „Acest turneu este o ocazie excelentă pentru tineri să facă sport”
Am practicat si eu baschet chiar daca pentru voi poate părea curios acest lucru. Dar să știți că sunt cel mai înalt din familie. Am fost în ultimii doi ani aici la Sport Arena, îmi place foarte mult și fac o invitatie tinerilor, să vină să vizioneze sau să participe activ la acest turneu, pentru că este o ocazie excelenta sa faca sport.”
Ștefan Săndulache: „Un turneu organizat exemplar”
„Mă simt onorat să fiu invitat din nou la acest eveniment. Sport Arena este dezvoltatorul ideii de libertate în joc, de sprijin al acestor tineri care practică baschetul. Dacă au existat și alte evenimente de acest gen, aceastea s-au inspirat de la Sport Arena Streetball, modelul de organizare al acestui turneu fiind exemplar. Am jucat baschet pe aceste terenuri, atunci când nu exista Sport Arena și stiu exact de unde s-a plecat, iar infrastructura la care s-a ajuns acum este cu adevărat extraordinară.”
Mihnea Costoiu: „Este important că jucătorii nu plătesc nimic pentru a participa”
Sport Arena Streetball a devenit un fenomen și cred că cel mai important lucru este că jucătorii, și am văzut că au fost până acum peste 24.000 de mii în cei șapte ani, nu plătesc nimic pentru a participa. Este un binevenit turneu de masă, care a avut de fiecare dată alături o serie de personalități din lumea sportului, cărora le mulțumesc la rândul meu pe această cale. Le urez succes tuturor participanților și sper să fie în număr la fel de mare ca și până acum.
Alin Petrache: „Onoare, caracter, dârzenie – valorile acestui turneu” „O să vin și eu cu trei rugbyști să ne facem echipă, dar vom juca după regulile noastre iar echipa voastră după regulile voastre. Amintirile mele despre baschet vin din timpul liceului, la Dimitrie Cantemir, unde jucam, după ore, alături de Virgil Stănescu. Pe Bogdan Stelea îl văd mai mereu aruncând la coș și acum îmi dau seama că se pregătește pentru turneu. Este bine că există asemenea competiții care promovează o serie de valori care se regăsesc mai rar în alte sporturi, cum ar fi spiritul de echipa, onoare, caracter, dârzenie sau mândrie.”
Hristu Șapera: „Sport Arena este un fenomen social” „Sunt un produs al acestui fenomen. Sport Arena Streetball înseamnă mai mult decât un turneu, este un fenomen social, este o mare familie. În fiecare vară aștept cu nerăbdare începutul acestei competiții. Este un mod plăcut de a petrece timpul liber și de a ne exprima pasiunea noastră. Anul acesta va fi cel mai puternic campionat, iar includerea în circuitul internațional de 3 la 3 cred că va aduce un plus de competitvitate.”
Turneul 1 al campionatului Sport Arena Streetball va avea loc între 18 și 20 mai. Doar în primele două ore de la startul înscrierilor, peste 120 de echipe au fost validate pentru a lua parte la primul turneu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER