Național Arena va găzdui un nou derby bucureștean în decurs de mai puțin de o săptămână. După ce joia trecută Steaua a învins Dinamo, în fața a peste 45 de mii de oameni, „câinii” se întorc pe cel mai tare stadion din Capitală, de data asta pentru finala Cupei, contra Rapidului.
Așa cum s-a întâmplat și la Steaua- Dinamo, Național Arena va fi din nou acoperit, condițiile meteo fiind din nou nefavorabile.
Atât Dinamo, cât și Rapid au efectuat miercuri seara antrenamentele dinaintea finalei pe Național Arena. La sesiunea de pregătire a „câinilor” și-a făcut apariția și miliardarul român Ion Țiriac, care a luat loc în tribune alături de finanțatorii clubului. Fostul tenismen este o apariție obișnuită la antrenamentele lui Dinamo înaintea derby-urilor, Țiriac fiind un dinamovist declarat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER