Diablo 3 Review: Răul nu moare niciodată

Diablo 3 Review: Răul nu moare niciodată
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aproape 11 ani s-au scurs de la Lord of Destruction, expansion set-ul care concluziona povestea din Diablo II. În tot acest timp, fanii experiențelor hack and slash cu influențe RPG au fost nevoiți să se reorienteze către alte titluri, păstrând însă speranța că, undeva, cândva, Blizzard Entertainment își va aduce aminte și de ei. Izbăvirea a sosit în 2008, când, în cadrul evenimentului Worldwide Invitational de la Paris, Blizzard a confirmat în sfârșit că lucrează la Diablo III.

S-au scurs patru ani de atunci, Diablo III parcurgând mai multe faze de producție până să ajungă în forma sa finală, pe care în sfârșit astăzi avem ocazia să o jucăm. A rămas însă Diablo III liderul incontestabil al genului sau trecerea tuturor acestor ani a știrbit gloria de altădată?

Diablo 3

POVESTE ȘI CAMPANIE

Un lucru prin care jocurile seriei Diablo s-au deosebit întotdeauna de concurență a fost atenția oferită firului narativ. Deși simplistă la prima vedere, povestea Lordului Terorii a lăsat loc de multe interpretări, acestea dezvoltându-se ulterior în numeroase romane, care, în lipsa jocurilor, au reușit să astâmpere setea fanilor pentru o nouă aventură în tărâmul Sanctuary.

Am putea spune că este un pic surprinzător, însă povestea lui Diablo III pare mult mai directă decât cele ale predecesorilor, fiind construită mai mult drept o concluzie oarecum previzibilă a evenimentelor care au avut loc în precedentele titluri ale seriei.

Diablo 3

Totuși, trebuie admirată atenția la detalii a scenariștilor de la Blizzard, aceștia construind foarte multe dintre elementele narative din Diablo III în ideea de a gâdila orgoliile fanilor înrăiți ai seriei („fan service”, după cum s-ar exprima vorbitorul de limbă engleză).

Astfel, dacă nu sunteți familiarizati decât cu evenimentele ce au avut loc strict în cadrul jocurilor precedente, nu ar trebui să vă mire faptul că unele personaje sau locații din Diablo III vă sunt complet străine. Practic, pentru a te bucura cu adevărat de toate mrejele narative ale jocului, este nevoie să fi parcurs măcar cartea Diablo III: The Book of Cain înainte de a începe.

Diablo 3

De asemenea, foarte multă poveste este „ascunsă” în dialogurile mai mult sau mai puțin evidente ale jocului, clasicele secvențe cinematice Blizzard punctând doar momentele importante ale bătăliei împotriva forțelor răului. De asemenea, narațiunea este expusă și prin intermediul unor jurnale lăsate de anumiți protagoști ai jocului, parcurgerea acestora fiind facultativă.

Astfel, se oferă ocazia celor mai puțin pasionați de latura narativă să treacă direct la ciopârțirea de monștri și demoni, în timp ce firile mai artistice vor zăbovi mai mult, pentru a afla toate secretele din spatele eternului conflict dintre Rai și Iad.

Diablo 3

Totuși, din anumite puncte de vedere, Diablo III este extrem de asemănător cu fratele său mai mare, Diablo II. Și acum povestea este împărțită în patru acte, fiecare cu propriile quest-uri, decoruri, monștri și boși. Mai mult, acestea vor fi extrem de familiare jucătorilor de Diablo II, fiind readuse în prim plan locații precum Tristram sau Muntele Arreat.

La fel ca în Diablo II, primele trei acte sunt mai consistente, în timp ce al patrulea se dovedește a fi mult mai scurt, fiind conceput mai mult ca un element pregătitor pentru scena bătăliei finale. Totuși, quest-urile din Diablo III au o structură mai liniară și mai scriptată, mult mai în ton cu trendurile urmate de jocurile video actuale.

Diablo 3

În total, prima parcurgere a campaniei pe dificultatea normal însumeaza aproximativ 20 de ore de gameplay, mai mult decât suficient pentru un titlu al cărui principal atu este rejucabilitatea.

GAMEPLAY

La o primă vedere, aruncând un ochi peste umărul cuiva care joacă Diablo III, ai putea spune că nimic nu s-a schimbat de la predecentul joc al seriei și până azi. Perspectiva izometrică a fost păstrată, mișcarea și controlul personajului au rămas aproape identice, iar în prim plan rămân hoardele de monștri ce trebuie reduși la tăcere prin intermediul interminabilelor click-uri de mouse.

Diablo 3

Și totuși, după doar câteva minute „la cârma” lui Diablo III, realizezi cât de mult au fost modificate mecanicile de joc față de vechile titluri ale seriei. Totul începe cu cele cinci clase de personaje – barbar, wizard, witch doctor, demon hunter și monk, dintre care cel puțin trei vor părea, cel puțin la prima vedere, străine chiar și pentru jucătorii cu experiență.

Barbarul rămâne clasa axată pe forță brută și atacuri melee, în timp ce Wizard-ul va fi familiar celor care preferau personajul Sorceress din Diablo II (deși există diferențe fundamentale în ceea ce privevește skill-urile acestora). Witch Doctor-ul este un personaj misterios, cu influențe africane și voodoo, capabil să cheme în ajutor tot felul de creaturi mai mult sau mai puțin scârboase, jucând oarecum rolul Necromancer-ului din Diablo II.

Diablo 3

Demon Hunter-ul, în schimb, este un personaj axat pe atacurile de la distanță și pe capcanele pe care le poate întinde monștrilor. În final, Monk-ul se bazează tot pe luptele corp la corp, însă nu dispune de rezistența Barbarului. În schimb, Monk-ul este mult mai rapid (în stilul protagoniștilor din filmele cu arte marțiale) și are la dispoziție o serie de abilități ce amintesc de Paladinul din Diablo II.

Un aspect foarte important în familiarizarea cu aceste noi clase este înțelegerea și managementul sistemului de resurse alocat fiecărui personaj. Clasica mana mai face parte doar din arsenalul Witch Doctor-ului, ceilalți protagoniști având la dispoziție alte tipuri de resurse – Fury pentru Barbar, Hatred și Discipline pentru Demon Hunter etc., fiecare fiind gestionată în feluri diferite, specifice fiecărei clase.

Diablo 3

O altă modificare fundamentală (sau simplificare, dacă ar fi sa ne luăm dupa vocea nemulțumiților) a fost realizată in privința modului prin care personajele urcă în nivel. În primele două jocuri Diablo, fiecare nivel aducea o serie de puncte de upgrade, pe care le puteai investi în ce abilități credeai de cuviință. Această putere de decizie a fost eliminată din Diablo III, punctele fiind acum atribuite automat, fără intervenția jucătorului.

Astfel, diferența dintre un personaj dintr-o clasă față de un alt personaj al aceleiași clase va fi făcută de echipamentul pe care cei doi îl vor avea echipat. Se pune astfel un accent deosebit pe loot, jucătorii fiind încurajați să reia segmente întregi ale campaniei, în speranța că vor primi arme, armuri, medalioane etc. cât mai bune, care să-i evidențieze în fața personajelor concurente.

Diablo 3

Rolul extrem de important al loot-ului din Diablo III este accentuat și de alte decizii de design luate de echipa de la Blizzard. Astfel, scroll-urile de identificare, precum și posibilitatea ca Deckard Cain să identifice obiecte au fost eliminate complet, un simplu click dreapta pe orice obiect având darul de a-i dezvălui întreaga listă de caracteristici.

Poate părea un pas suplimentar inutil, însă acest tip de abordare are un avantaj de necontestat: deși se elimină așa-zișii timpi morți ai procesului de identificare (cumpărarea de scroll-uri sau călătoritul până în oraș), este păstrat sentimentul acela de dezvăluire a unui secret, de nerăbdare pe care o ai atunci când despachetezi un cadou.

Diablo 3

Și totuși, în Diablo III echipamentul valoros poate fi obținut și prin alte metode, nu neapărat la fel de „cinstite” precum lupta directă cu monștrii. Este vorba despre Casa de Licitații (Auction House) adăugată de Blizzard, unde se pot realiza tranzacții fie în moneda jocului (Gold), fie folosind bani reali (această componentă nu a fost implementată încă).

Astfel, dacă crezi ca ai dobândit un obiect extrem de rar, la care alții doar ar visa, nu te oprește nimeni să-l oferi spre vânzare și să faci un profit frumos de pe urma lui. Totuși, având în vedere că încă ne aflăm într-o perioadă foarte apropiată de lansarea jocului, cei care oferă obiecte spre vânzare prin Auction House încă nu au o idee bine formată asupra valorii efective a acestora, apărând astfel posibilitatea de a achiziționa echipament foarte bun, la prețuri avantajoase.

Diablo 3

O altă variantă prin intermediul căreia se pot obține obiecte cu caracteristici de invidiat este reprezentată de artizanii din joc. Aceștia sunt o variație a NPC-urilor din vechile titluri Diablo, care, odată recrutați de jucător, îl vor acompania pe tot parcursul poveștii. Momentan, în Diablo III există doi astfel de artizani: fierarul și bijutierul. Acestora le poate fi furnizată materie primă (arme inutile, bijuterii de calitate scăzută) pentru a realiza echipament mai valoros.

Totuși, rezultatele muncii lor variază în funcție de nivelul acestora de pricepere, jucătorului fiindu-i oferită posibilitatea de a le aplica upgrade-uri. Aceste avansări în nivel se realizează mai întâi contra bani, ulterior fiind nevoie de niște scroll-uri speciale pe care artizanii să le aprofundeze.

Diablo 3

Și aici intră în acțiune o altă „șmecherie” a celor de la Blizzard: aceste documente nu-și fac apariția pe dificultatea normal, jucătorul fiind nevoit să reia Diablo III pe nivelurile avansate de dificultate, pentru a face rost de echipamentul cu adevărat valoros. Această regulă este valabilă și în cazul obiectelor cu adevărat speciale (cum ar fi cele de set), de negăsit pe dificultatea normală.

La fel de important precum loot-ul este și noul arbore de abilități (skill tree), sau mai degrabă absența acestuia. Da, ați citit bine, skill-urile personajelor nu mai sunt interdepedente și, la fel ca în cazul statisticilor de bază (strenght, dexterity, intelligence etc.), nu mai necesită investirea de puncte după fiecare avansare în nivel.

Diablo 3

În schimb, Blizzard a ales să folosească formula consacrată de alte tipuri de jocuri contemporane, în care urcarea în nivel este acompaniată de deblocare de noi arme și abilități. În acest mod au fost tratate skill-urile personajelor, acestea deblocându-se pă măsură ce personajul controlat acumulează din ce în ce mai multă experiență.

Mai mult, au dispărut și slot-urile centurii în care erau păstrate poțiunile în Diablo II, locul acestora în interfață fiind luat de lăcășurile dedicate skill-urilor deblocate. Astfel, în loc să atribuie hotkeys pentru fiecare abilitate (operațiune ce implica comutarea între aceste skill-uri), acum jucătorul poate folosi nu mai puțin de 6 astfel de skill-uri concomitent (două butoane de pe mouse, plus tastele 1-4 de pe tastatură), fiind limitat doar de nivelul de resurse magice pe care le deține și timpii de cooldown.

Diablo 3

În plus, există și până la trei skill-uri pasive (ce pot fi activate simultan), dar și o serie de variațiuni pentru fiecare skill activ (rune). Acestea pot influența comportamentul fiecărei abilități, putând fi astfel adaptate mult mai bine stilului caracteristic fiecărui jucător în parte. Inevitabil, apare din nou acea dorință permanentă de a juca din ce în ce mai mult, de a câștiga experiență și de a avansa în nivel pentru a descoperi ce ași mai are în mânecă eroul controlat.

Odată cu dispariția slot-urilor dedicate poțiunilor, și rolul acestora în lupta a fost mult diminuat. Astfel, deși în continuare există clasicele poțiuni de viață, acestea sunt folosite într-un stil asemănător skill-urilor, beneficiind de o tastă dedicată (Q), dar și de un timp de cooldown, ce împiedică utilizarea lor prea frecventă.

Diablo 3

În schimb, este încurajată atitudinea ofensivă, anumiți monștri lăsând în urmă, pe lângă bani sau loot, și globuri de sânge, capabile să reîntregească viața personajului controlat. Se încearcă astfel crearea unui anumit echilibru al luptelor, în care jucătorii sunt nevoiți să analizeze atent momentul în care apelează la poțiunile de sănătate, bazându-se în rest pe skill-uri și probabilitatea de a primi globuri de viață din partea inamicilor doborâți.

In primul Diablo, quest-urile pe care le puteai întâlni pe parcursul campaniei erau alese aleator dintre mai multe variante predefinite, dungeon-urile fiind la rândul lor generate aleator. Formula și-a pierdut din intensitate în Diablo II, unde doar nivelurile mai beneficiau de pe urma generării random, quest-urile fiind strâns legate de povestea jocului.

Diablo 3

Diablo III împrumută elemente de la ambii precursori: nivelurile și dungeon-urile sunt în continuare generate aleatoriu, quest-urile ce țin de povestea principală neavând de suferit. În plus, își fac apariția event-urile, quest-uri secundare alese random dintre mai multe posibilități predefinite. Pe lângă câștigul de experiență pe care-l conferă, acestea duc și la câștigarea de achievements (despre care vom vorbi un pic mai târziu) și oferă și mai multe motive pentru reluarea jocului de mai multe ori.

ONLINE – ÎNTRE MULTIPLAYER ȘI DRM

Trebuie spus încă de la început: Diablo III necesită o conexiune permanentă la Internet pentru a putea fi jucat, Blizzard eliminând în totalitate conceptul de „offline play”. Astfel, chiar dacă doriți să jucați doar pentru poveste și nu aveți de gând să vă aventurați în cruciade multiplayer împotriva Lordului Terorii, tot va fi nevoie de conexiune stabilă către Battle.net.

Diablo 3

Având în vedere împortanța echipamentului din Diablo III, Blizzard a oferit mai multe explicații și motive pentru care s-a recurs la această opțiune drastică. Astfel, personajele vor fi salvate și păstrate în permanență pe serverele companiei, atașate de conturile Battle.net ale fiecărui jucător. Se elimină astfel posibilitatea ca acestea să fie alterate prin intermediul eventualelor hack-uri sau editoare de pesonaje, atât de familiare în epoca Diablo II.

Totuși, obligativitatea unei conexiuni permanente joacă bineînțeles și rolul de DRM (digital rights management, proitecție anti-piraterie), jocul folosind rutine și resurse care nu sunt incluse în clientul instalat pe computerul utilizatorului, ci apelate direct de pe serverele Battle.net. În acest fel, se elimină din start posibilitatea ca Diablo III să poată fi piratat în viitorul apropiat.

Diablo 3

Lăsând la o parte acest aspect, implementarea Battle.net vine cu o serie de facilități sociale greu de trecut cu vederea. În primul rând, ești mereu ținut la curent cu numele prietenilor care joacă Diablo III în același timp cu tine. Mai mult, te poți alătura în orice moment sesiunilor acestora de joc, ei având la rândul lor posibilitatea de a „pătrunde” în aventura ta.

Și, chiar dacă nu ai cunoscuți care dețin Diablo III, există mereu posibilitatea de a juca multiplayer alături de alți gameri din regiunea ta geografică, prin intermediul sesiunilor de joc publice. De altfel, abordarea jocului în cooperativ este chiar recomandată, mai ales când vine vorba de nivelurile de dificultate mai avansate. Mai mult, fiecare jucător va primi propriul loot, eliminându-se astfel ciondănelile pe tema cărui participant la joc i s-ar cuvine echipamentul dobândit în luptă.

Diablo 3

Aminteam mai devreme de achievements, un concept împrumutat și foarte bine implementat de către cei de la Blizzard în serviciul Battle.net. Acestea pot fi câștigate în urma a numeroase tipuri de acțiuni, unele banale (precum completarea anumitor quest-uri din poveste), altele ceva mai inventive.

Totuși, grație faptului că te afli mereu online, ești în permanență informat despre progresul pe care prietenii îl înregistrează cu aceste achievement-uri. Credeți-mă, puține lucruri sunt mai frustrante decât să afli că amicul care ieri era mult în urma ta tocmai a câștigat un achievement pe care tu nu-l ai. Și, în acest fel, Blizzard sporește și mai mult dorința de a juca în continuu, existând riscul ca Diablo III să dea dependență, asemenea predecesorilor săi.

Diablo 3

Sigur, nu toate lucrurile sunt roz cand vine vorba de mediul de joc „always online” și de facilitățile oferite de Batttle.net. Din cauza supraîncărcării serverelor, nu o dată cei de la Blizzard au fost nevoiți să le închidă pentru a remedia diverse probleme. În aceste perioade, chiar dacă achiziționasei legal jocul și voiai să te bucuri doar de single player, pur și implu nu puteai să joci Diablo III. Din fericire, aceste probleme nu au fost foarte dese.

Un alt dezavantaj al dependenței de conexiunea la Internet este inevitabila apariție a lag-ului, chiar și în timpul sesiunilor de joc single player. Acesta poate duce la tot felul de efecte nedorite, precum morți subite din cauza loviturilor înregistrate cu întârziere, „teleportări” subite dintr-un loc într-altul al hărții sau chiar deconectări. Din fericire, Blizzard a implementat un sistem de checkpoints, care, cu ajutorul mai vechilor waypoint-uri, asigură că progresul nu va fi pierdut.

Diablo 3

De-a dreptul dezamăgitoare este lipsa implementării unei modalități de a comunica prin voce cu membrii party-ului din multiplayer. Deși există opțiunea de a trimite mesaje text și se poate apela la soluții externe precum Skype, Steam sau Yahoo Messenger, o asemenea omisiune nu ar trebui tolerată într-un joc apărut totuși în 2012.

Tot dezamăgitoare este și lipsa posibilității de a juca multiplayer competitiv Player vs. Player. Momentan, sesiunile de joc din Diablo III sunt limitate la modul cooperativ, Blizzard pregătind încă arenele PvP, ce urmează să fie adăugate jocului prin intermediul unui viitor update.

Diablo 3

GRAFICĂ‚ ȘI SUNET

Putem spune că grafica nu a fost niciodată punctul forte al titlurilor Diablo, aceste jocuri fiind bazate mai mult pe atmosfera creată de stilul artistic folosit, muzica ambientală sau vocile și zgomotele emise de personaje. Într-o mare măsură, această ecuație rămâne neschimbată și în Diablo III.

Bineînțeles, față de primele două jocuri, va sări imediat in ochi grafica tridiminensională, realizată într-o manieră caracteristică celor de la Blizzard. Personajele și decorurile nu abundă în poligoane, păstrând însă un aspect vizual satisfăcător, complementat de un frame rate decent chiar și pe sistemele mai puțin dotate din punct de vedere hardware.

Diablo 3

De asemenea, cei de la Blizzard au profit din plin de posibilitățile oferite de grafica tridimensională, în unele instanțe fiind schimbate unghiurile prin care este privită acțiunea, fără ca aceasta să aibă de suferit în vreun fel. Nu în ultimul rând, acum pot exista mai multe niveluri de altitudine într-o singură hartă, cu destule oportunități în care urcarea sau coborârea unei scări poate avea un impact vizibil asupra desfășurării unei confruntări.

O altă adiție interesantă este sistemul de fizică folosit în principal pentru reproducerea mișcărilor corecte ale cadavrelor monștrilor doborâți. Este extrem de satisfăcător să vezi ca o lovitură mai puternică îți aruncă adversarul până în cel mai apropiat perete, o lungă dâră de sânge marcând definitiv victoria împotriva respectivului slujitor al forțelelor răului. Ceva asemănător întâlneam și în Titan Quest, însă acolo efectele acestor lovituri erau mult exagerate.

Diablo 3

Totuși, stilul artistic folosit de Blizzard în Diablo III este fundamental diferit față de ce întâlneam în Diablo I și II. În jocurile vechi, accentul era pus pus pe decadență, fiind folosită o paletă de culori mohorâtă, care accentua senzația de frică ce te cuprindea atunci când coborai în subteranele mănăstirii din Tristram.

Diablo III este mult mai „blând” din acest punct de vedere, producătorii preferând decorurile ceva mai viu colorate, cu jocuri de lumini și efecte, stilul artistic mergând mai degrabă în direcția Warcraft decât spre atmosfera apăsătoare din primele două titluri.

Diablo 3

În privința sunetului, nu foarte multe lucruri pot fi reproșate producției celor de la Blizzard. Monștrii orăcăie în cele mai variate moduri cu putință, iar muzica orchestrală creează un fundal sonor de proporții epice, care mai mereu îmbie la luptă împotriva armatelor Iadului. În schimb, unele voci (în special ale NPC-urilor) au un accent exagerat, actorii lăsând uneori impresia unui exces de zel inutil.

Pe de altă parte, secvențele cinematice care marchează trecerea de la un act la următorul sunt realizate în cel mai pur stil Blizzard, putând rivaliza cu orice film de lung metraj cu pretenții. Din păcate, sunt destul de puține, povestea fiind completată de o serie de interludii bazate pe artwork-uri, nu la fel de spectaculoase precum cutscene-urile menționate anterior.

Diablo 3

CONCLUZIE

Așadar, în încheiere, ne întoarcem la întrebarea apărută la începutul acestei prezentări: continuă Diablo III linia trasată de predecesorii săi sau se împedică in fața alternativelor actuale? În primul rând, în ciuda trecerii timpului, seria Diablo își păstrează acel farmec specific (probabil o combinație optimă de poveste, gameplay și prezentare) pe care niciunul dintre concurenți nu a reusit să-l regăsească până acum.

Este Diablo III jocul pe care-l așteptau toți fanii înrăiți? Da și nu. Simplificările de gameplay s-ar putea să alieneze fanaticii primelor două părți, care au contestat încă de la început măsurile de acest gen. Totuși, această mulțime este neglijabilă în fața majorității covârșitoare, care va primi cu brațele larg deschise aceste modificări, menite să facă jocul cât mai accesibil și atrăgător pentru o categorie de public cât mai largă.

Și, până la urmă, atunci când analizăm Diablo III în comparație cu restul ofertei de jocuri din ziua de azi, putem afirma fără dubii că jocul celor de la Blizzard își merită banii. Cu toate problemele create de necesitatea de a sta în permanență conectat la Battle.net, puține titluri se pot lăuda cu o experiență de joc atât de bine gândită, executată și finisată precum Diablo III.

Diablo 3

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×