Damien Boudjemaa a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Petrolul în sezonul recent încheiat și va fi unul dintre puținii din vechea gardă care vor rămâne în lotul ploieștenilor și pentru sezonul 2012-2013. Într-un interviu acordat sofoot.com, mijlocașul de 26 de ani explică de ce i-a fost extrem de greu să se acomodeze cu România și critică dur anumite aspecte ale vieții citadine din Ploiești.
„Prima dată când m-am urcat într-un taxi am dat peste un nebun. În mașină mirosea de parcă avea opt câini morți. Îmi aduc aminte că era un Logan. Toți românii au un Logan… Mâncare? Uitați de așa ceva în România! Prima friptură a fost un lucru ciudat, nici nu știu ce au pus în ea, dar era dezgustător! Un dezastru!„, a spus Boudjemaa pentru sursa citată.
Primul contact cu țara noastră a fost și mai ciudat, dezvăluie mijlocașul, care a rămas interzis când a văzut condițiile din cantonamentul Petrolului. „Când am ajuns în Romania, am fost șocat! Era o zăpadă de 20 de centimetri, nu vedeam nimic. Nu existau nici oameni, nici mașini! Totul era alb. Apoi, am ajuns la baza de pregătire. M-am făcut verde când am văzut ce condiții erau acolo! Incredibil, mult mai slabe decât în Franța”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER