Ce glumă bună! Oare unde s-o fi închipuind Pancu jucător? La Arsenal, la Atletico, undeva în il calcio? În mod normal, în clipa în care m-am accidentat, contractul meu trebuia prelungit automat, era cătrănit Pancu după finala de adio în tricoul vișiniu. Se referea la accidentarea din retur care pleoștise multe fețe în tribuna Giuleștiului. Pancu a tras atunci de el, a riscat forțând revenirea și a mai ațâțat jarul speranței între altele și cu o bijuterie de gol dintr-o foarfecă de manual.
Da, Pancu are dreptate. Oriunde în lumea fotbalului civilizat unui jucător – fie el și de pluton, nu un portdrapel precum Pancu – accidentat grav într-un meci i s-ar fi prelungit fără prea multe tărăgănări contractul. Măcar pe șase luni, cât să se poată reface. Inutil de precizat că toate costurile unor eventuale intervenții chirurgicale ar fi fost bineînțeles suportate de club. Nimeni, niciun oficial din club n-ar mai fi avut motive să ocolească privirea jucătorului, precum au făcut-o Copos și Zotta. De parcă leziunea lui Pancu venise după un dezmăț pe ringul de dans al unui club de noapte ori după o prăbușire pe treptele unei crame la 5 dimineața. Nu, Pancu se rănise chiar la datorie, în iarbă. Să-ți scuipi în sân de o mie de ori ca nenorocirea lui Neșu să nu pice vreodată pe capul unui nefericit din fotbalul lui Becali, Copos și Borcea…
La noi, e o râie care se ia. Într-un interviu TV, Geraldo se arăta mai puțin îngrijorat de viitorul său – la Steaua sau aiurea -, cât mai ales de cel al lui Tatu, care „are o familie, are copii și nu știe ce va face acum cu viața lui”. Atacantul de buzunar al Stelei încheiase derbyul câștigat cu Dinamo cu o uriașă pungă de gheață pe gambă. O dată cu derbyul încheiase și contractul cu Steaua. De-acum va sta departe de gazon câteva luni. Și, dacă-l duce mintea, va sta departe de Steaua pentru totdeauna. În Ghencea a fost deja uitat și azvârlit ca o măsea stricată. Precum Kapetanos mai ieri. Și grecul se accidentase grav în tricoul Stelei. Trebuia să se opereze. „Ce să-i mai prelungesc contractul dacă e lovit și nu mai joacă o lună, două. Mă mai costă și tratamentul…”, șoca atunci Becali, fratele de averi al lui Copos. Kape s-a refăcut atunci pe banii altora care au crezut în el, a revenit în fotbalul nostru, iar golurile sale de aur din retur au făcut-o pe CFR campioană. Dumnezeu nu dă cu parul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER