Pugilistul britanic Carl Froch a declarat, duminică, după ce l-a învins prin KO pe Lucian Bute, că în opinia sa boxerul român nu va dori o revanșă și se va retrage chiar din activitate, informează dailymail.co.uk.
„Nu cred că Bute va dori revanșa pentru că m-am uitat în ochii lui în runda a treia și am văzut ceva care se scurgea din el, ceva ce numai un boxer poate vedea. Nu cred că va dori să lupte din nou, să lupte din nou cu mine. Sincer. El a venit aici neînvins și a sfârșit bătut într-un mod devastator. Asta nu se întâmplă des cu pugiliștii de top. Nu mă laud. Nu vreau să rănesc pe nimeni, nu sunt mândru când rănesc pe cineva, dar asta trebuie să fac în ring. A fost o performanță pentru mine și cred că este o perfomanță care va pune capăt unei cariere. Nu știi niciodată. Nu știu din ce aluat este făcut el, vom vedea”, a spus Froch.
Visul pugilistului britanic este acum să unifice titlurile mondiale. Froch este convins că îl poate învinge pe americanul Andre Ward într-un meci revanșă. „Am încă visul de a unifica titlurile mondiale. Cred că Ward va urca în categorie ca să se lupte cu Chad Dawson sau Dawson va coborî, ceea ce ar fi o greșeală. Dacă voi lupta așa cum am făcut-o cu Bute, aș putea învinge orice boxer la categoria mea. Nimeni nu mă poate atinge. Dacă îl prind pe Ward cu câteva lovituri la bărbie precum cele pe care i le-am dat lui Bute, e terminat. Andre Ward a avut o seară bună și Carl Froch a avut una rea, de aceea a câștigat. Dar într-o revanșă – mai ales dacă va fi disputată aici – am senzația că aș putea învinge pe orcine din lume după felul în care am luptat cu Bute, inclusiv pe Andre Ward”, a mai spus britanicul.
Pugilistul Lucian Bute a fost învins prin KO în repriza a cincea de britanicul Carl Froch, într-un meci disputat la Nottingham în care românul și-a pus în joc centura IBF la categoria supermijlocie pentru a zecea oară.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER