Se spune că atunci când un jucător are evoluții bune, este momentul potrivit să fie vândut, mai ales dacă există oferte în acest sens.
Adrian Porumboiu a dezvăluit faptul că a pierdut o sumă uriașă din cauza lui Marko Ljubinkovic, jucător pe care nu l-a vândut în momentul în care a avut o ofertă de un milion și jumătate de euro, ca apoi să piardă aproximativ 20 de milioane de euro din cauza acestuia.
„Nu l-am dat pe un milion și jumăte pe Ljubinkovic când am avut oferte și am pierdut 20 de milioane după aceea. Dacă cineva vine cu o ofertă pentru un jucător, chiar și Wesley, suntem dispuși să negociem, nu putem ține un jucător cu forța. Așteptăm să vedem ce se va întâmpla”, a spus Adrian Porumboiu la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER