Procuratura din Italia a declanșant o nouă anchetă în ceea ce privește aranjarea și trucarea unor partide în care ar fi implicată și mafia pariurilor.
Procurorii italieni au dezvăluit nume importante care sunt implicate în acest scandal sau care au fie și o legătură tangențială cu subiectul, printre cele mai sonore fiind numele lui Antonio Conte – antrenor Juventus, căpitanul lui Lazio – Stefano Mauri și fundașii naționalei Italiei – Criscito și Bonucci. Aseară, Gazzetta dello Sport a aflat că și portarul Italiei, Gianluigi Buffon ar fi pariat 1,5 milioane de euro.
Astăzi, antrenorul naționalei italiene, Cesare Prandelli, afirmă că echipa reprezentativă se poate retrage de la Campionatul European dacă i se va cere asta.
„Dacă ne spune cineva că pentru binele fotbalului, Italia nu ar mai trebui să participe la Euro, nu am nimic împotrivă. În ceea ce mă privește, e în regulă dacă se decide asta. Pentru noi, mai importantă este reputația. Nu sunt adeptul cruciadelor, mie îmi place să se respecte deciziile dupa regulamente”, a declarat Prandelli pentru Rai 1.
Premierul italian Mario Monti a declarat, marți, că „fotbalul ar trebui suspendat doi sau trei ani”, din cauza scandalului meciurilor trucate, „Calcioscommesse”, care a zguduit Italia după arestările de luni.
„Oare o suspendare a acestui joc pentru doi sau trei ani nu ar fi favorabilă pentru maturitatea concetățenilor noștri?”, a declarat Monti, după o întâlnire cu premierul polonez Donald Tusk. Nu sunt pe cale să fac o propunere guvernamentală, ci vorbesc de o dorință pentru care o resimt de mult timp în calitate de pasionat al fotbalului. Este trist când o lume care ar trebui să exprime mari valori se arată concentrată pe aspecte precum trădarea, ilegalitatea și falsitatea”, a adăugat el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER