După ce au trăit cu emoții până în penultima etapă așteptând deznodământul care s-o facă pe CFR campioană, șefii din Gruia au acum trăiri intense pentru formația italiană Sampdoria. Gruparea din Genova dispută în aceste zile play-off-ul pentru promovarea în Serie A, iar dacă obiectivul va fi îndeplinit, în contul CFR-ului ar urma să intre încă 3,2 milioane de euro.
Banii ar reprezenta tranșa solicitată de clujeni pentru transferul definitiv al brazilianului Renan, fotbalist care a fost împrumutat în Italia în iarnă pentru 1 milion de euro. Președintele Iuliu Mureșan anunță că de această tranzacție depinde și restul campaniei de transferuri a campioanei.
„Vor mai veni încă doi jucători la CFR, dar depinde de ceea ce se întâmplă cu Renan. La el sunt șanse 50-50 la sută să revină, dar cred că va rămâne acolo. Avem trei jucători pe listă, sperăm să aducem doi jucători”, a spus Iuliu Mureșan la Sport.ro.
Sampdoria a câștigat prima semifinală împotriva lui Sassuolo cu 2-1 și va juca returul în această seară. În cazul în care se va califica în finala play-off-ului, formația lui Renan va întâlni învingătoarea „dublei” dintre Hellas Verona și Varese.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER