Fie să renască, dar altfel

Imagini de bucurie mai triste decât cele de sâmbătă de la Timișoara. 32.000 de scaune goale și o mână de oameni au asistat la ultimul meci din sezonul în Liga I. Poli termină pe primul loc, dar nu promovează.

Imagini de bucurie mai triste decât cele de sâmbătă de la Timișoara n-am văzut niciodată. 32.000 de scaune goale și o mână de oameni au asistat la ultimul meci din sezonul în Liga I. Poli termină pe primul loc, dar nu promovează. Aproape că nu e echipă în prima ligă care să n-aibă jucători de la Timișoara, dar Timișoara n-are echipă în prima ligă. Cei care au promovat pe teren în niște condiții la club greu de imaginat își caută deja noi locuri de muncă. O construcție spectaculoasă, grandioasă la un moment dat, se prăbușește la fel de rapid precum a apărut, dovedind că undeva, ceva n-a fost în regulă de la început.

Timișoara a adoptat ușor, poate prea ușor, o echipă venită peste noapte într-un mod cel puțin bizar. L-a acceptat apoi ușor, poate prea ușor, și pe Marian Iancu, un personaj cel puțin dubios. Foamea de fotbal, iar apoi fărâmele de performanță au ușurat această situație. Dar privind acum realist în urmă construcția n-a fost niciodată sănătoasă. Scriam în urmă cu câteva luni că Timișoara trebuie să se bucure că are ocazia să scape de Marian Iancu. Adaug acum că trebuie să fie atentă ce pune în loc. Fotbalul va renaște în Banat cândva, mai devreme sau mai târziu, pentru că resurse sunt. Dar dacă îl reinventează al treilea Zambon, va fi tot degeaba. Pentru că, în cele din urmă, Iancu nu a fost decât un alt Claudio Zambon, ba chiar mai dăunător. A lăsat echipa într-o paragină similară, fără niciun orizont, dar pe parcurs a și creat așteptări mari pe care le-a folosit ulterior ca șantaj. Iar în discursul public s-a complăcut în aceeași mizerie ca vecinii de campionat. Ca să mă contrazică, ar trebui să cedeze măcar istoria și palmaresul, care nu-i aparțin, chiar dacă a luptat pentru ele, fără circul provocat în trecut de italian. Altfel însă, vina retrogradării îi aparține în exclusivitate, chiar dacă strictețea cu care a fost judecată echipa este o excepție pe meleagurile noastre. Da, alte echipe au fost iertate, dar asta nu înseamnă că Iancu n-a greșit – de la înfrățirea cu Mitică și grobianul războiului cu Nașu până la cheltuiala dincolo de posibilități.

Dar Iancu e, din fericire, istorie la Timișoara. Au fost și momente frumoase, pentru ele lumea îi va mulțumi. Acum însă e nevoie de altceva. Astăzi, mâine, peste o lună, un an sau cinci. Liga I și fotbalul românesc au nevoie de Timișoara, un oraș cu un potențial uriaș, dar el trebuie să renască din propria-i cenușă, nu iarăși din import, din interes, din conjunctură sau din compasiune.

Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic nimănui și…” Ce fac copiii regretatului afacerist
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic…
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii începători
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii începători
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×